bineface definitie
- Vezi aici mai multe rimebineface
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cubi
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cubin
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuce
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuace
binefáce (-c, ăcút), – vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva). verbbineface
Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluibineface
| bineface verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)bineface | binefacere | binefăcut | binefăcând | singular | plural | ||
| binefăcând | binefaceți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | binefac | (să)binefac | binefăceam | binefăcui | binefăcusem | |
| a II-a (tu) | binefaci | (să)binefaci | binefăceai | binefăcuși | binefăcuseși | ||
| a III-a (el, ea) | bineface | (să)binefăceai | binefăcea | binefăcu | binefăcuse | ||
| plural | I (noi) | binefacem | (să)binefacem | binefăceam | binefăcurăm | binefăcuserăm | |
| a II-a (voi) | binefaceți | (să)binefaceți | binefăceați | binefăcurăți | binefăcuserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | binefac | (să)binefacă | binefăceau | binefăcură | binefăcuseră | ||