BILINGVÍSM s.n. Situație în care se află un vorbitor sau un grup social care folosește în mod curent două limbi. [< fr. bilinguisme]. substantiv neutrubilingvism
BILINGVÍSM s. n. Situația în care se află un vorbitor care folosește în mod curent două limbi diferite. – Fr. bilinguisme. substantiv neutrubilingvism
bilingvísm (-lin-gvism) s. n. substantiv neutrubilingvism
BILINGVÍSM s. n. Fenomen de utilizare curentă de către aceeași persoană a două limbi diferite. – Din fr. bilinguisme. substantiv neutrubilingvism
BILINGVÍSM s. n. Întrebuințare, în mod curent și în egală măsură, a două limbi diferite de către același individ sau același grup social. substantiv neutrubilingvism
bilingvism substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | bilingvism | bilingvismul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | bilingvism | bilingvismului |
plural | — | — |