bifurcare definitie

BIFURCÁRE s.f. Acțiunea de a bifurca și rezultatul ei; bifurcație. [< bifurca]. substantiv femininbifurcare

BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca. substantiv femininbifurcare

bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri substantiv femininbifurcare

bifurcare f. 1. împărțire în două: bifurcarea învățământului; 2. locul unde se bifurcă: bifurcarea drumului. substantiv femininbifurcare

BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca. substantiv femininbifurcare

BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Bifurcație. substantiv femininbifurcare

*bifúrc și a v. tr. (bi- și furcă; fr. bifurquer v. intr.). Ramific în doŭă: drumu se bifurcă. Fig. Învățămîntu se bifurcă, se desparte în doŭă. verbbifurc

BIFURCÁ vb. I. refl. A se împărți în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare]. verbbifurca

BIFURCÁ vb. refl. a se despărți în două ramuri, direcții. (< fr. bifurquer) verbbifurca

bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă verbbifurca

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri. – Fr. bifurquer. verbbifurca

bifurcà v. a împărți în două părți. verbbifurcà

BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer. verbbifurca

BIFURCÁ pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri (ca brațele unei furci). E un punct, însă, unde drumul nostru se bifurcă, și de aici încolo mergem pe căi diferite. HOGAȘ, DR. II 169. verbbifurca

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibifurcare

bifurcare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bifurcare bifurcarea
plural bifurcări bifurcările
genitiv-dativ singular bifurcări bifurcării
plural bifurcări bifurcărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z