bic (-ci), s. m. – (Olt.) Taur. Bg. bik, sb. bik, cf. slov., rus. byk, pol. byk (Cihac). Cf. beci. substantiv masculinbic
táur m. (lat. taurus, d. vgr. taûros; it. sp. toro, pv. taur, vfr. tor [nfr. taureau], pv. touro). Boŭ întreg, boŭ nejugănit (bos taurus). Fig. Om zdravăn. Un semn al zodiaculuĭ (April). – În vest și táure, vechĭ táore. În est buhaĭ, în Olt. Ban. bic. substantiv masculintaur
bíci (bíce), s. n. – 1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34). substantiv neutrubici
bici, bice s. n. (deț.) infractor aflat la prima condamnare. substantiv neutrubici
bici s. n., pl. bíce substantiv neutrubici
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect cu care se îndeamnă la mers animalele, alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț. ♦ Lovitură de bici. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Slav (v. sl. biči). substantiv neutrubici
bicĭ n., pl. e (vsl. bg. rus. bičĭ). Vargă de care e legată o fășie de pele de bătut vitele. Fig. Pacoste, flagel, calamitate: Attila a fost bicĭul lui Dumnezeŭ. – În Mold. Trans. rar și zbicĭ. V. harapnic, pil, puhă, cnut, nagaĭcă, gîrbacĭ. substantiv neutrubicĭ
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. substantiv neutrubici
BICI, bice, s. n. 1. Obiect cu care se dau lovituri (de obicei vitelor), alcătuit dintr-un băț de care e legată o curea de piele sau o împletitură de curele de piele sau (mai rar) de cînepă. Fripse spinarea dobitocului cu plesnitura biciului. PAS, L. I 15. Veac după veac vîsleau sub negre fulgere de bice Nefericiții lumii, sclavii din galere. BOUREANU, S. P. 7. Se clatină, lung țipă sub povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, V. 71. Nu mai sta din pocnit cu biciul. CREANGĂ, P. 112. ◊ F i g. închidea ochii răniți de biciul viscolului. DUMITRIU, N. 218. 2. (Adesea la pl.) Lovitură de bici. Surugiul... dădu fugarilor cîteva bice. SADOVEANU, M. 182. Moș Nichifor... dă bici iepelor. CREANGĂ, P. 117. Pe urmă, cu toate opintirile, bicele, strigătele, am început a merge. NEGRUZZIȘ.I 307. 3. Fig. Cruzime, răutate,asprime, (mijloc de) asuprire. Iobagi și clacați, maghiari și romîni – Dar același bici și aceiași stăpîni. TULBURE, V. R. 37. ♦ Flagel, plagă, urgie. Într-o zi a căzut bici de foc pe căminul nostru. DELAVRANCEA, S. 19. 4. Fig. Satiră usturătoare. Tiranu-ncremenește sub biciullui de foc. MACEDONSKI,O. I 110. – Pl. și:(rar) biciuri (BENIUC, V. 17). – Variantă: (regional) zbici (TEODORESCU, P. P. 152) s. n. substantiv neutrubici
biciu n. 1. sfoară împletită din cânepă sau curele legate de un băț, spre a lovi și îmboldi animalele; 2. fig. mare nenorocire, bătaie sau pedeapsă divină: răsboiul este biciu groaznic, căci moartea ’l iubește GR. AL.; biciul lui D-zeu, supranumele lui Atila. [Slav. BIČĬ]. substantiv neutrubiciu
a-i da bice / muci expr. a lua viteză, a grăbi pasul; a accelera desfășurarea unei acțiuni. substantiv neutruaidabice
a face rahatul bici / din rahat bici expr. (vulg.) a obține o performanță notabilă într-un domeniu de activitate, cu resurse modeste, în împrejurări defavorabile. substantiv neutruafacerahatulbici
bici substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | bici | biciul |
plural | bice | bicele | |
genitiv-dativ | singular | bici | biciului |
plural | bice | bicelor |