bichirire definitie

BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. verb tranzitivbichiri

bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă verb tranzitivbichiri

bichirì v. Mold. a lucra migălind: bichiria prin prejurul căruței CR. [Tras din Tr. bicher, flăcău chefliu = ung. BETYÁR]. verb tranzitivbichirì

BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. verb tranzitivbichiri

BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A face, a drege sau a întocmi un lucru pe îndelete, încet, migălind; a se mocăi. Moș Nichifor stătuse în loc și nu știu ce bichirea și cisluia primprejurul căruței. CREANGĂ, P. 123. verb tranzitivbichiri

bichirésc v. tr. (cp. cu bitiresc). Mold. nord. Fam. Robotesc, mă învîrtesc nelucrînd ceva hotărît. verb tranzitivbichiresc