beteșug definitie

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Infirmitate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. 2. (Reg.) Boală. – Magh. betegség „boală”. substantiv neutrubeteșug

beteșúg n., pl. urĭ (ung. betegség). Infirmitate. substantiv neutrubeteșug

beteșúg (pop.) s. n., pl. beteșúguri substantiv neutrubeteșug

beteșug n. boală: beteșug de tuse. [Ung. BETEGSÉG]. substantiv neutrubeteșug

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. (Pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. ♦ Fig. Defecțiune. 2. (Reg.) Boală. – Din magh. betegség. substantiv neutrubeteșug

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Defect corporal; in­firmitate. Se pregătea să-și meșterească beteșugurile unei pleoape. GALAN, Z. R. 157. Cunoșteau după dinți gloaba. Ii găseau beteșugul dintr-o ochire. PAS, L. I 58. Un om în puterea vîrstei, frumos în puterea cuvîntului, voinic, fără nici un beteșug. HOGAȘ, DR. 239. ◊ Fig. Dacă îi spune sunetul că s-a slăbit un șurub, caută beteșugul, îngenunche lingă linie, scoate cheia, strînge șurubul slab. STANCU, D. 274. ♦ F i g. Defect moral, cusur. Răbdarea asta, cu anii, i-a devenit beteșug. CAMILAR, TEM. 272. Sentimentalismul lui era un beteșug ridicol. BART, E. 200. 2. (Mai ales în Transilv.) Boală. Doftorul pricepe la de astea, de-ale beteșugului și de-ale morții. RETEGANUL, P. III 83. substantiv neutrubeteșug