beteșug definitie

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Infirmitate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. 2. (Reg.) Boală. – Magh. betegség „boală”. substantiv neutru beteșug

beteșúg n., pl. urĭ (ung. betegség). Infirmitate. substantiv neutru beteșug

beteșúg (pop.) s. n., pl. beteșúguri substantiv neutru beteșug

beteșug n. boală: beteșug de tuse. [Ung. BETEGSÉG]. substantiv neutru beteșug

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. (Pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. ♦ Fig. Defecțiune. 2. (Reg.) Boală. – Din magh. betegség. substantiv neutru beteșug

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Defect corporal; in­firmitate. Se pregătea să-și meșterească beteșugurile unei pleoape. GALAN, Z. R. 157. Cunoșteau după dinți gloaba. Ii găseau beteșugul dintr-o ochire. PAS, L. I 58. Un om în puterea vîrstei, frumos în puterea cuvîntului, voinic, fără nici un beteșug. HOGAȘ, DR. 239. ◊ Fig. Dacă îi spune sunetul că s-a slăbit un șurub, caută beteșugul, îngenunche lingă linie, scoate cheia, strînge șurubul slab. STANCU, D. 274. ♦ F i g. Defect moral, cusur. Răbdarea asta, cu anii, i-a devenit beteșug. CAMILAR, TEM. 272. Sentimentalismul lui era un beteșug ridicol. BART, E. 200. 2. (Mai ales în Transilv.) Boală. Doftorul pricepe la de astea, de-ale beteșugului și de-ale morții. RETEGANUL, P. III 83. substantiv neutru beteșug

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului beteșug

beteșug   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular beteșug beteșugul
plural beteșuguri beteșugurile
genitiv-dativ singular beteșug beteșugului
plural beteșuguri beteșugurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z