bes (mă) a -șí v. refl. (lat. vĭssire și bĭssire, vir. vessir. – Se conj. cu ĭes). Est. Triv. Emit gazurĭ pin orificiu anal. – În vest bă-. verbbes
bășí (băs, bășít), vb. – A face vînturi, a se pîrțîi. – Mr. bes, megl. bișǫri. Lat. vĭssῑre (Pușcariu 186; REW 9382; Candrea-Dens., 138; DAR); cf. it. viscia, v. fr. vessir, fr. vesse, it. bessa. V. bășină. Se conjugă și la forma incoativă, bășesc. – Der. beșniță, s. f. (mușama, scutec). verbbăși