berbec definitie

berbec, berbeci s. m. 1. tip ageamiu. 2. om încăpățânat. 3. polițist. substantiv masculin berbec

BERBÉC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera boreală, în dreptul căreia trece soarele între 21 martie și 21 aprilie; unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. II. 1. (Înv.) Mașină de război întrebuințată la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. 2. Dispozitiv mecanic sau manual compus dintr-o piesă grea care acționează prin cădere, folosit la baterea pilonilor, bătucitul pământului, spargerea bucăților mari de fontă etc. ◊ Lovitură de berbec = izbitură a coloanei de lichid într-o conductă, produsă când scurgerea lichidului e oprită brusc. [Var.: berbéce s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex). substantiv masculin berbec

berbéc s. m., pl. berbéci substantiv masculin berbec

berbéc și berbéce m. (lat. vervex, pop. berbex, -écis; it. berbice, fr. berbis. D. rom. vine ung. berbécs). Masculu oiĭ, arete. Un fel de mașină (grindă) cu care Romaniĭ izbeaŭ și spărgeaŭ porțile și zidurile în războĭ. Marele cĭocan pe care aparatu numit titan îl ridică și-l lasă ca să bată piloțiĭ. Un semn al zodiaculuĭ (Martie). substantiv masculin berbec

BERBÉC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii. 2. N. pr. Constelație din emisfera boreală. ♦ Unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. II. 1. Mașină de război folosită în trecut la spargerea zidurilor și a porților unei cetăți asediate. 2. Greutate mare, acționată mecanic sau manual, care, prin cădere, servește la baterea pilonilor, la spargerea bucăților mari de fontă etc. [Var.: berbéce s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex). substantiv masculin berbec

berbéc (berbéci), s. m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru bătut țăruși. – 3. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeațe, megl. birbęți, istr. birbęțe. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR menționează forma berbece ca cea de bază, și susține că berbec este o var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel și cu frecvență aproape egală. Der. berbecar, s. m. (cioban), care poate fi și formație internă, sau der. de la lat. vĕrvēcāriuslat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie, s. f. (turmă de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s. m. (rostogolire), pentru a cărui explicație cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel, s. m. (berbecuț; șoim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac și cu tc. cumbalak, care nu par convingătoare. substantiv masculin berbec

BERBÉC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii, animal cu coarne mari și întoarse spre spate, cu corpul acoperit de lînă bogată. Ciobanii urcau pe urmele oilor, fluierînd și azvîrlind măciucile după berbeci. PREDA, I. 140. Cînd părintele Raicu îi muștrului asupra băuturii, Constandin Știulete făcu: «Mm!», ca un berbec înjunghiat. PAS, L. I 13. Berbeci are sute-ntregi Cu cozile pe telegi. ALECSANDRI, P. P. 201. 2. Constelație din emisfera boreală (unul din cele douăsprezece semne ale zodiacului), în dreptul căreia trece soarele între 21 martie și 21 aprilie. II. (Amintind de luptele berbecilor, care se izbesc cu capul unii pe alții) 1. (Învechit, în arta militară a anti­chității și a feudalismului) Mașină de război constîrid dintr-o bîrnă lungă de lemn tare, terminată la un capăt cu o bucată de bronz sau fier, lucrată în forma unui cap de berbec și care se întrebuința la spargerea și dărîmarea zidurilor și porților unei cetăți asediate. 2. Trunchi gros de lemn de stejar cu care se bătă­torește un loc sau se bat parii și stîlpii în pămînt; bloc metalic (de oțel moale sau de fontă) pentru baterea pilo­ților în lucrările de construcție. Oamenii bateau în apă, cu berbeci, stîlpii podidui. GALACTION, O. I 330. ♦ Bloc de fontă dură, care, ridicat și coborît printr-un mecanism special, servește, la spargerea bucăților mari de fontă. – Variantă: berbéce (SADOVEANU, M. C. 17, EMI­NESCU, N. 34) s. m. substantiv masculin berbec

Berbécul (constelație, zodie) s. propriu m. substantiv masculin berbecul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului berbec

berbec   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular berbec berbecul
plural berbeci berbecii
genitiv-dativ singular berbec berbecului
plural berbeci berbecilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z