berát (beráturi), s. n. – Dispoziție, drept al sultanului. – Mr. biratu. Tc. berat, din arab. barāt‘a „imunitate” (Șeineanu, III), cf. alb. berat, bg. berat. substantiv neutruberat
berát n., pl. urĭ și e (turc. berat, id.). Vechĭ. Diplomă, brevet, decret de domnie. substantiv neutruberat
berát (înv.) s. n., pl. beráturi substantiv neutruberat
Berat n. cetate în Albania cu 20 000 loc. (din cari 3000 Armâni și restul Albanezi). temporarberat
berat substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | Berat | — |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — |