beniș definitie

BENÍȘ s. n. v. biniș. substantiv neutru beniș

beníș v. biniș. substantiv neutru beniș

biníș și (Mold.) beníș n. pl. urĭ (turc. biniš, beniš, călărie, cavalcadă). Vechĭ. Un fel de manta cu mînicile despicate pe care o purtaŭ la început boieriĭ și cucoanele la alaiurĭ și cavalcade, iar maĭ pe urmă haĭduciĭ și lăutariĭ. substantiv neutru biniș

beniș n. 1. (Munt. biniș) haină boerească de paradă, cu mânecile despicate și îmblănită pe de margini, purtată de bărbați și de femei: largile mâneci a benișului NEGR. auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de suvaiu alb OD.; 2. haină analoagă purtată de haiduci și, până în timpul din urmă, de lăutari: acum mi se mucezește cobza sub beniș AL. [Turc. BENIȘ (BINIȘ), lit. călărie, această haină fiind purtată mai ales pe la alaiuri și cavalcade (v. binigiu)]. substantiv neutru beniș

BENÍȘ s. n. v. biniș. substantiv neutru beniș

BENÍȘ s. n. v. biniș. substantiv neutru beniș

BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. substantiv neutru biniș

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului beniș

beniș   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular beniș benișul
plural benișuri benișurile
genitiv-dativ singular beniș benișului
plural benișuri benișurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z