beli definitie

bel s. m., pl. beli; simb. B substantiv masculin bel

bel a. Mold. V. băl. substantiv masculin bel

BEL, beli s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor. – Din fr. bel. substantiv masculin bel

BEL s.m. Unitate de măsură pentru intensitatea acustică, reprezentând raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate. [< fr. bel, cf. Bell – fizician american]. substantiv masculin bel

BEL s. m. unitate de măsură pentru intensitatea acustică: nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de zece ori mai mare decât pragul de audibilitate. (< fr. bel) substantiv masculin bel

BEL, beli, s. m. Unitate de măsură a nivelului de intensitate sonoră. – Fr. bel. substantiv masculin bel

belí (-ésc, belít), vb.1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A curăța coaja. – 3. A descoperi (acele părți ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de piele sau de un organ). – 4. A prăda, a jefui. – Mr. bilescu, megl. bilés. Lat. vēllĕre „a smulge”, cu schimbare de conjug., datorită formei incoative a vb.; cf. cat. esbellegar „a sfîșia”, din lat. *exvēllĭcāre. În mod tradițional s-a păstrat der. din sl. belŭ „alb”, bĕliti, „a albi”, cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat rom. (cf. bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”. Cf. Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibilă der. de la piele. Der. belitură, s. f. (jupuire, jupuitură); belitor, adj. (care jupuiește); beligă, s. f., rar (coajă). Din rom. provine bg. bĕlĭam „a jupui”. verb tranzitiv beli

beli, belesc v. t. (intl.) 1. a bate foarte rău. 2. a fura. 3. a înșela. 4. a înjunghia. 5. a omorî. verb tranzitiv beli

BELÍ, belesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) jupui. ◊ Expr. (Tranz.) A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. – Slav (v. sl. bĕliti). verb tranzitiv beli

BELÍ, belesc, vb. IV. 1. T r an z. (Popular) A desface sau a lua pielea de pe întreg corpul (sau numai de pe o parte a corpului) unei vietăți, mai ales a unui animal; a jupui. Ia uite, băăă!răzbătu în văgăună strigătul unui cioban. Unu belește un cal. PREDA, Î. 140. De toți laolaltă își băteau joc tăbăcarii, iar ei rîdeau de aceștia că belesc animalele. PAS, L. I 77. Spărie pe maică-mea spunîndu-i că... fratele tată-mio a belit bivolița. HOGAȘ, DR. II 148. Trimite măcelarii să-l belească [pe cerb], să mănînc carne din el. RETEGANUL, P. I 49. ◊ E x p r. A (sau a-și) beli ochii = a deschide ochii mari, a căsca, a zgîi sau a holba ochii; a se uita cu mirare, prostește (la ceva). Omul... oricît ar beli ochii, tot nu poate spune că în recipisă e scris că a plătit. PAS, Z. I 154. A-și beli dinții = a rînji. Zîmbea în doi peri și-și belea dinții, cerând s-o scalde. VORNIC, O. P. 325. ◊ F i g. (Cu privire la oameni) A despuia, a prăda, a jefui (de bani). Cui să vină ce-oi putea vinde ? Crîșmarul sau ăia bogații... cînd te văd că ai nevoie, belește pielea de pe om. DUMITRIU, B. F. 20. Ciocoii... de la Forăști ne rod, ne mulg și ne belesc, de-am ajuns la sapă de lemn. SADOVEANU, N. F. 50. Am rămas săraci!... [Moțoc] ne belește si ne pradă. NEGRUZZI, S.I 154. 2. Refl. (Popular) A i se lua, a i se jupui (cuiva) pielea, din cauza unei loviri, a unei răniri etc.; a se juli. Și-a belit fruntea. 3. T r an z. A despuia o plantă (copac,, ramură etc.) de scoarță, a-i curăța coaja; a descoji. verb tranzitiv beli

belí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. belésc, imperf. 3 sg. beleá; conj. prez. 3 să beleáscă verb tranzitiv beli

belì v. 1. a jupui: a beli un bou; 2. fig. a despuia, a stoarce: el ne belește și ne pradă NEGR.; 3. a lua scoarța de pe plante; 4. a deschide ochii peste măsură (de mirare sau prostie). [Slav. BĔLITI, a albi, de unde: a face alb lemnul (adică a-l coji), a face să se vază albul ochiului (= a-l holba) și a da cu alb (v. bili)]. verb tranzitiv belì

BELÍ, belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. și refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A (-și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ◊ Refl. Ce te belești așa la mine ? – Din sl. bĕliti. verb tranzitiv beli

a o beli expr. (vulg.) v. a da de necaz. verb tranzitiv aobeli

belésc v. tr. (d. pelesc, pĭelesc, adică „ĭau pelea, jupoĭ”, infl. poate de vsl. bĭeliti, a bili, a albi. Cp. cu cojesc). Pop. Triv. Jupoĭ, ĭaŭ pelea: a beli un boŭ. Fig. A beli cuĭva obrazu, a-i face mare rușine. A beli ochiĭ, a holba ochiĭ. A beli poporu, a-l jăfui. verb tranzitiv belesc

a beli pula expr. (pop., obs.) 1. a decalota penisul. 2. a da de necaz. verb tranzitiv abelipula

a beli prazul expr. (vulg.) v. a o beli. verb tranzitiv abeliprazul

a beli vulpea expr. a vomita după o beție. verb tranzitiv abelivulpea

beli-mi-ai venit! expr. (vulg., glum.) bine ai venit! verb tranzitiv belimiaivenit

a beli belengherul / belibarezul (expr. (pop. vulg.) v. a o beli. verb tranzitiv abelibelengherul

a beli ochii cât cepele expr. (vulg.) a face ochii mari de mirare. verb tranzitiv abeliochiicâtcepele

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului beli

beli   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) beli belire belit belind singular plural
belind beliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) belesc (să) belesc beleam belii belisem
a II-a (tu) belești (să) belești beleai beliși beliseși
a III-a (el, ea) belește (să) beleai belea beli belise
plural I (noi) belim (să) belim beleam belirăm beliserăm
a II-a (voi) beliți (să) beliți beleați belirăți beliserăți
a III-a (ei, ele) belesc (să) belească beleau beli beliseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z