belfer definitie

bélfer (bélferi), s. m. – Profesor. Germ. Beihelfer „asistent”, prin intermediul pronunțării iudaice Belfer (Borcea 178). substantiv masculinbelfer

BÉLFER, belferi, s. m. (Reg.; fam. sau depr.) 1. Învățător, dascăl; profesoraș, dăscălaș. 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție; p. ext. termen injurios la adresa cuiva. – Germ. -evr. Belfer (= germ. Beihelfer). substantiv masculinbelfer

belfer, belferi s. m. profesor substantiv masculinbelfer

bélfer m. (germ. behelfer, saŭ beihefler, ajutător, pron. de Jidanῑ belfer). Iron. Profesor de școală jidănească. Profesoraș. substantiv masculinbelfer

bélfer (fam.) s. m., pl. bélferi substantiv masculinbelfer

bèlfer m. fam. pedagog ordinar, dăscălaș. [Termen luat din graiul evreo-german: BELFER = nemț. BEHELFER]. substantiv masculinbèlfer

BÉLFER, belferi, s. m. (Fam.) 1. Învățător; profesor. 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție. – Din idiș. Belfer (= germ. Beihelfer). substantiv masculinbelfer

BÉLFER, belferi, s. m. (Mai ales în Mold., familiar sau depreciativ) învățător (de copii mici); dascăl, dăscălaș, profesoraș. Un belfer bătrîn de la gimnaziul din Fălti­ceni... silit de niscai treburi să bată-n miezul iernii diurnul Pașcanilor... a tocmit o sanie țărănească. GALAN, Z. R. 258. Bătrînii se întorceau pe ulița cealaltă, a Econo­mului. Se întâlneau cu grămezi de băiețași slăbuți și zdren­țăroși, cu șepci în cap, duși spre școală de belferi cu fețele năcăjite și gînditoare. SADOVEANU, O. IV 26. substantiv masculinbelfer