BEJENÍ vb. IV. v. băjeni. verbbejeni
bejenì v. (învechit) a fugi dinaintea unei invaziuni vrăjmașe. verbbejenì
BĂJENÍ, băjenesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A-și părăsi vremelnic casa, ținutul sau țara din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi; a băjenări. [Var.: bejăni, bejeni vb. IV] – Din băjenie (derivat regresiv). verbbăjeni
BEJENÍ vb. IV v. băjeni. verbbejeni
bejenésc (est) și bă- (vest) v. intr. (d. bejenie). Vechĭ. Mă refugiez de frica dușmanilor care năvălesc. V. refl. Satele luĭ nu se bejenea (Cost. 1, 288). – În est. pop. bejă-. verbbejenesc
bejeni verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)bejeni | bejenire | bejenit | bejenind | singular | plural | ||
bejenind | bejeniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | bejenesc | (să)bejenesc | bejeneam | bejenii | bejenisem | |
a II-a (tu) | bejenești | (să)bejenești | bejeneai | bejeniși | bejeniseși | ||
a III-a (el, ea) | bejenește | (să)bejeneai | bejenea | bejeni | bejenise | ||
plural | I (noi) | bejenim | (să)bejenim | bejeneam | bejenirăm | bejeniserăm | |
a II-a (voi) | bejeniți | (să)bejeniți | bejeneați | bejenirăți | bejeniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | bejenesc | (să)bejenească | bejeneau | bejeniră | bejeniseră |