bedén (-nuri), s. n. – 1. Crenel. – 2. Piele. Var. bedean. Tc. beden (Șeineanu, II, 13). Cuvînt rar, înv. substantiv neutrubeden
bedén n. pl. urĭ (turc. beden, id.). Sec. 18. Deschizătură în zid făcută ca să tragĭ cu pușca orĭ cu tunu. V. barbacană. substantiv neutrubeden
beden substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | beden | bedenul |
plural | bedenuri | bedenurile | |
genitiv-dativ | singular | beden | bedenului |
plural | bedenuri | bedenurilor |