becisnic definitie

becísnic (becísnică), adj. – 1. Necinstit, nelegiuit, infam. – 2. Lamentabil, detestabil. – 3. Slăbănog, neputincios. Sl. bečĭstĭnŭ „necinstit”, bečĭstĭnĭkŭ „nemilos” (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 21; Skok, Slavia, VI (1929), 786), cf. bg. bezčesten. Cf. cinste. Der. becisnicește, adv. (mizerabil); becisnici, vb. înv. (a decădea, a se pierde); becisnicie, s. f. (ticăloșie, josnicie). adjectivbecisnic

becísnic / bicísnic (înv.) adj. m., s. m., pl. becísnici / bicísnici; adj. f., s. f. becísnică / bicísnică, pl. becísnice / bicísnice adjectivbecisnic

BECÍSNIC, -Ă, becisnici, -e, adj., s. m. și f. 1. Slăbănog, neputincios. ♦ Nepriceput, incapabil. 2. Nemernic, ticălos. [Var.: bicísnic, -ă adj.] – Slav (v. sl. bečistĩnikŭ). adjectivbecisnic

becisnic a. care nu-i bun de nimica: 1. nevoiaș, slăbănog; 2. păcătos, mișel. [Slav. BEČĬSTĬNIKŬ, fără cinste]. adjectivbecisnic

becísnic, -ă adj. (vsl. bečistĭnikŭ, d. bezŭ, fără și čĭstĭ, cinste). Slab, fără energie saŭ fără putere trupească orĭ și sufletească. În est bi-. adjectivbecisnic

BECÍSNIC, -Ă, becisnici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) 1. (Om) vrednic de compătimire, lipsit de personalitate, de inteligență și de energie; ticăit². 2. (Om) debil, slăbănog, neputincios, bolnăvicios. [Var.: bicísnic, -ă adj., s. m. și f.] – Din sl. bečistĭnikŭ. adjectivbecisnic

BECÍSNIC, -Ă, becisnici, -e, adj. 1. Slăbănog, neputin­cios. Din acești trei zmei... cel mai mare... era și cel mai becisnic. SBIERA, P. 102. 2. Nepriceput, incapabil. (Substantivat) Rîdeau ca de un becisnic ce nu știe două paie a-ncurca. SEVASTOS, N. 58. 3. Nemernic, ticălos, netrebnic, necinstit, păcătos, prăpădit. Ai gîndit să-ți prăpădești fata... femeie becisnică ce ești? RETEGANUL, P. IV 5. – Variante: bicísnic,-ă (HOGAȘ, M. N. 219), bicíznic, -ă. (CREANGĂ, P. 141) adj. adjectivbecisnic