becar definitie

BECÁR s.m. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, anulează un diez sau un bemol anterior, redând notei tonul natural. [< fr. bécarre, cf. b – semn pentru nota si, carré – pătrat]. substantiv masculinbecar

BECÁR s. m. accident muzical care, pus înaintea unei note, anulează un diez sau un bemol. (< fr. bécarre) substantiv masculinbecar

BECÁR, becari, s. m. Semn muzical care anulează un bemol sau un diez anterior și redă notei tonul natural. – Fr. bécarre. substantiv masculinbecar

*becár m. și n., pl. e și urĭ (fr. bécarre, d. it. bequadro, adică „B pătrat”). Muz. Un semn care arată c’o notă e adusă al sunetu eĭ primitiv anulînd bemolu saŭ diezu precedent. substantiv masculinbecar

becár s. m., pl. becári substantiv masculinbecar

becar n. Muz. semn pus înaintea unei note ce fuse ridicată sau scăzută cu un semi-ton, spre a-i reda tonul natural (= fr. bécarre). substantiv masculinbecar

BECÁR, becari, s. m. Semn grafic pe portativ care, anulând un bemol sau un diez anterior, indică revenirea la tonul natural al unei note muzicale. – Din fr. bécarre. substantiv masculinbecar

BECÁR, becari, s. m. Semn care se pune pe portativ înaintea unei note, pentru a anula un bemol sau un diez anterior și a reda notei tonul natural. substantiv masculinbecar