bastion definitie

BASTIÓN s.n. Lucrare de fortificație cu două flancuri și două fețe (construită de obicei la unghiurile unei fortărețe). [Pron. -ti-on, pl. -oane. / < fr. bastion, it. bastione]. substantiv neutrubastion

BASTIÓN s. n. 1. lucrare de fortificație în formă de turn scund și puternic, cu două flancuri și două fețe. 2. (fig.) ceea ce constituie un sprijin solid. (< fr. bastion) substantiv neutrubastion

BASTIÓN, bastioane, s. n. (Adesea fig.) Lucrare de fortificație de formă poligonală, construită de obicei la colțurile unei fortărețe. [Pr.: -ti-on] – Fr. bastion. substantiv neutrubastion

*bastión n., pl. oane (fr. bastion, d. it. bastione. V. baștă). Fort. O parte proeminentă a fortificațiuniĭ compusă din patru liniĭ. substantiv neutrubastion

bastión (fortificație) (-ti-on) s. n., pl. bastioáne substantiv neutrubastion

bastion n. lucrare de fortificațiune, constând dintr´un zid de pietre sau cărămizi, umplut cu pământ, care iese afară din linia sau locul întărit. substantiv neutrubastion

BASTIÓN, bastioane, s. n. (Adesea fig.) Fortificație cilindrică sau poligonală, construită de obicei la colțurile unei fortărețe. [Pr.: -ti-on] – Din fr. bastion. substantiv neutrubastion

BASTIÓN, bastioane, s. n. Lucrare de fortificație de formă poligonală, cu două flancuri și două fețe, construită la unghiurile unei fortărețe. Dorobanții de avangardă... cată a se apropia... de fortul cel mare, de pe ale cărui bastioane gloanțele răpăiesc mai îndesate. ODOBESCU, S. III 586. ◊ F i g. Aceste națiuni [din țările de demo­crație populară] se strîng în jurul U.R.S.S. – bastionul libertății și independenței popoarelor. GHEORGHIU-DEJ, Art. Cuv. 445. – Pronunțat: -ti-on. substantiv neutrubastion