barou definitie

baróu (baróuri), s. n. – Colegiu, breaslă a avocaților. Fr. barreau. substantiv neutrubarou

BARÓU s.n. (În vechea organizare a justiției) Corp constituit care îngloba totalitatea avocaților pledanți dintr-un județ; colegiu al avocaților; sediul local al acestui corp. [Pl. -uri. / < fr. barreau]. substantiv neutrubarou

BARÓU s. n. organizație profesională a avocaților dintr-o anumită unitate administrativ-teritorială. (< fr. barreau) substantiv neutrubarou

BARÓU, barouri, s. n. (În vechea organizare judecătorească) Corpul organizat al avocaților dintr-un județ; localul în care era instalat. V. colegiu. – Fr. barreau. substantiv neutrubarou

*baróŭ n., pl. ourĭ (fr. barreau, bară mică). Îngrăditură rezervată avocaților la judecată. Fig. Corpu avocaților. substantiv neutrubaroŭ

baróu s. n., art. baróul; pl. baróuri substantiv neutrubarou

barou n. 1. îngrădire rezervată advocaților pentru a pleda; 2. ordinul advocaților (= fr. barreau). substantiv neutrubarou

BARÓU, barouri, s. n. Organizație profesională a avocaților. – Din fr. barreau. substantiv neutrubarou

BARÓU, barouri, s. n. (În vechea organizare judecă­torească) Corpul organizat al avocaților dintr-un județ (pe lîngă fiecare tribunal); sediul, localul în care este instalat. V. colegiu. Deși înscris în baroul local, nu profesa avocatura. BUJOR, S. 158. BIBICESCU. P. P. 222. Cîte șute, cîte mute, Toat-s cu barșon pe frunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. substantiv neutrubarou