barbă definitie

bárbă (-ắrbi), s. f. – Păr crescut pe bărbie și pe obraji. – Mr., megl. barbă, istr. borbę. Lat. barba (Pușcariu 182; REW 994; Candrea-Dens., 133; DAR) comun tuturor limbilor romanice. – Der. bărbărie, s. f. (bătrîn ramolit, boșorog); bărbos, adj. (cu barbă); bărbușoară, s. f. (caracudă, plevușcă). Din rom. provine săs. bärbos.Cf. și bărbat. substantiv femininbarbă

BÁRBĂ s. f. fiecare dintre perișorii implantați în tija unei pene de pasăre. (< fr. barbe) substantiv femininbarbă

barbă, bărbi s. f. minciună substantiv femininbarbă

BÁRBĂ, bărbi, s. f. 1. Părul care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◊ Loc. adv. În barbă = pe ascuns, numai pentru sine. Râde în barbă.Expr. A trage nădejde ca spânul de barbă = a nădăjdui ceva ce nu se poate realiza. (Arg.) A pune (sau a trage) bărbi = a minți, a înșira verzi și uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = plantă erbacee cu flori galbene-deschise (Tragopogon major); barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se cultivă ca plantă de ornament și a cărei rădăcină are proprietăți purgative (Mirabilis Jalapa); barba-lupului = plantă erbacee cu flori galbene (Crispis biensis); barba-ursului = plantă erbacee a cărei tulpină se întrebuințează în medicină și în industrie (Equisetum arvense). 2. Bărbie. 3. Smoc de păr pe care-l au unele animale sub bot. 4. Țepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba. substantiv femininbarbă

bárbă s. f., g.-d. art. bắrbii; pl. bărbi substantiv femininbarbă

bárbă f., pl. e și bărbĭ (lat. barba, it. pv. sp. pg. barba, fr. barbe). Păru care crește împrejuru fălcilor la bărbațĭ saŭ pe supt fălcĭ la capre ș.a. Bărbie. Numele popular al mai multor plante, variabil de la un gen la altu: barba boĭeruluĭ, o plantă erbacee ranunculacee cu florĭ albastre, numită și „chica voĭniculuĭ” (nigella damascena); barba capreĭ, o ciupercă (colocera viscósa saŭ claviaria viscósa); barba împăratuluĭ, 1) curcubeŭ, din familia cariofileelor, cu flori marĭ purpuriĭ (lychnis coronária, agrostemma coronária saŭ coronária tomentosa); 2) noptiță, jalapa; barba popiĭ, coada pricolicilor; barba Sasuluĭ saŭ ursului, coada caluluĭ, păru porculuĭ, o plantă erbacee (equisetum arvense), ale căreĭ tulpine, fiindcă conțin silice, se întrebuințează la lustruitu metalelor; barba Unguruluĭ, un fel de garoafă care crește pin pășuni și stîncĭ văroase (dianthus spiculifolius). substantiv femininbarbă

barbă f. 1. păr ce crește pe bărbie și pe fălci (la om): a-și rade barba; 2. părul de sub falcă la unele animale; 3. bărbie, locul barbei: bube pe barbă; 4. nume popular de plante: barba boierului, un fel de cicoare (Nigella damascena); barba caprei, un fel de salată de iarnă (Tragopogon); barba împăratului, un fel de viorea cu trei colori (Viola tricolor); barba lui Aron (v. Aron); barba sasului, ursului, plantă criptogamă ce crește în locuri umede și ale cării tulpine servă spre a lustrui metalele (Equisetum); barba ungurului, soiu de garoafă proastă (Dianthus spiculifolius). [Lat. BARBA]. substantiv femininbarbă

BÁRBĂ, bărbi, s. f. 1. Părul care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. Bărbile le crescuseră mari. DUMITRIU, B. F. 154. Așa vă treceți, bieți bătrini, Cu rugi la preacurata, Și plînge mama pe ceaslov Și-n barbă plînge tata. GOGA, P. 12. Călcau spahiii-n goană pe barba ta bătrînă, Iar pumnii-n loc de aur strîngeau în ei țărînă. COȘBUC, P. II 79. Drept în fața lui Dan se ivi un om înalt, cu barba lungă și sură. EMINESCU, N. 51. ◊ (Lungimea bărbii indica odinioară ierarhia boierească) Văzîndu-mă cu barbă, m-aa cunoscut că sînt de treapta divanului. GOLESCU, Î. 146. ◊ Expr. A trage nădejde ca spînul de barbă = a nădăjdui ceva ce nu se poate realiza. A rîde în barbă = a rîde în sine. A șopti în barbă = a spune ceva încet, numai pentru sine. Cu o ură ne-mpăcată mi-am șoptit atunci în barbă... EMINESCU, O. I 147. ◊ (Urmat de atribute ca: « lungă », « lată », « deasă », « sură » etc. și formînd locuțiuni atributive, întrebuințate uneori ca porecle) Irina zări o barbă stufoasă și neagră ca fundul ceaunului. BUJOR, S. 83. Spune, spune, barbă-sură, Căișorii cum se fură. TEODORESCU, P. P. 299. Cînd de-acasă am plecat, Eram tinerel băiat, Tinerel fără mustață, Și acum barbă stufoasă... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ Compuse: barba-caprei = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-deschis (Tragopogon major); barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se deschid seara și se închid dimineața și a cărei rădăcină are proprietăți purgative; se cultivă ca plantă de ornament (Mirabilis Jalepa); barba-lupului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Crispis biensis); barba-ursului = plantă erbacee a cărei tulpină, conținînd silice, se întrebuințează în medicină, precum și în industrie la lustruitul mobilelor (Equisetum arvense). 2. Bărbie. Uracu, încăpățînat, ședea împietrit... cu barba-n pumni. BUMITRIU, B. F. 104. Se frecă la ochi... și ce să vază? O sfrijită de lighioaie, mai urîtă decît ciuma, cu barba adusă, de părea că sta să o apuce de nasu-i. ISPIRESCU, L. 206. 3. Țepii sau țepușele de la spicele cerealelor. Barba grîului. substantiv femininbarbă

BÁRBĂ, bărbi, s. f. 1. Păr care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◊ Loc. adv. În barbă = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barbă (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burtă (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) bărbi = a minți, a înșira verzi și uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire dată mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene (Tragopogon); barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se cultivă ca plantă de ornament și a cărei rădăcină are proprietăți purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = plantă erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Bărbie. 3. Smoc de păr pe care îl au unele animale sub bot. 4. Țeapă de la spicele cerealelor. – Lat. barba. substantiv femininbarbă

a trage (cuiva) o smeche / un zbing în barbă expr. a trage (cuiva) un pumn. substantiv femininatrage

barba-cót m. Un pitic din povești (cu barba de un cot și cu statura de o palmă). V. statu-palmă. substantiv femininbarbacot

Barbă-cot m. un fel de pitic răutăcios cu statul de o palmă și barba de un cot; călare pe un iepure șchiop, el cutreeră lumea sub-pământeană (în poveștile populare): Statu-palmă-barbă-cot. substantiv femininbarbăcot

a pune bărbi expr. a minți, a exagera. substantiv femininapunebărbi

bárba-cáprei (plantă) (-ca-prei) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-cáprei substantiv femininbarbacaprei

cheie cu barbă expr. (intl.) adevăr. substantiv feminincheiecubarbă

a o lua în barbă / în bâză / în freză expr. 1. a fi bătut, a fi învins 2. a da de necaz, a avea neplăceri 3. a suferi o decepție substantiv femininaoluaînbarbă

pe barba cuiva expr. pe riscul cuiva; în contul cuiva substantiv femininpebarbacuiva

bárba-lúpului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-lúpului substantiv femininbarbalupului

bárba-úrsului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-úrsului substantiv femininbarbaursului

Bárbă-Albástră (personaj) s. propriu m., g.-d. lui Bárbă-Albástră substantiv femininbarbăalbastră

a vorbi în barbă expr. a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. substantiv femininavorbiînbarbă

bárbă-albástră (bărbat care schimbă nevestele) s. m., g.-d. lui bárbă-albástră substantiv femininbarbăalbastră

a merge pe barba lui expr. a urma o strategie personală. substantiv femininamergepebarbalui

bárba-împărátului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bắrbii-împărátului substantiv femininbarbaîmpăratului

când o face spânul barbă expr. niciodată. substantiv feminincândofacespânulbarbă

Státu-Pálmă-Bárbă-Cót s. propriu m. substantiv femininstatu-palmă-barbă-cot

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibarbă

barbă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular barbă barba
plural bărbi bărbile
genitiv-dativ singular bărbi bărbii
plural bărbi bărbilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z