baraboi definitie

barabói (-i), s. m.1. Plantă, alunele (Chaerophyllum bulbosum). – 2. Cartof. – Var. barabulă, s. f. (cartof). Mag. baraboly „plantă, alunele” (Cihac, II, 479; DAR), cf. și bg. baraboj „cartof”, rut. barabolja, „cartof”. Pare a fi avut loc o contaminare cu numele Brandenburg, regiune de unde se importau cartofi în cantități mari (Philippide, Principii, 109; Borcea 177; Tiktin; Berneker 81; DAR), sau mai curînd cu germ. Grundbirne (› rut. bandurka „cartof”), în bandraburcă sau brandaburcă, s. f. „cartof”. Cf. și ceh. brambor, rut. mandiburka „cartof”. substantiv masculin baraboi

BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee a cărei rădăcină, în formă de bulb, este comestibilă. (Chaerophyllum bulbosum). 2. (Reg.) Cartof. – Bg. baraboj. substantiv masculin baraboi

barabói, s.m. – (bot.) Cartof (Solanum tuberosum); picioică, corompei, cloșcă (ALR 1971: 440). – Din bg. baraboj „cartof” (Cihac; DA); Cf. ucr. barabolya (DER). substantiv masculin baraboi

barabói (plantă) s. m., pl. barabói, art. barabóii substantiv masculin baraboi

barabóĭ și barlabóĭ m. (bg. baraboĭ, ung. barabolν, rut. barabólĭa, toate de la numele provinciiĭ germane Brandenburg. V. bandraburcă). Est. O plantă umbeliferă (uneorĭ cultivată) cu rădăcinĭ cărnoase și marĭ ca morcovii, puțin zaharoase și de un gust plăcut aromatic (chaerophyllum bulbosum. V. alunică). Munt. (la munte) Cartof. S.n., pl. oaĭe. O horă. substantiv masculin baraboĭ

BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans popular românesc asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya. substantiv masculin baraboi

BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, a cărei rădăcină, în formă de bulb, este comestibilă; crește pe cîmp, dar se cultivă și în grădini (Cherophyllum bulbosum). Fata din casă... într-o zi mîncă cucută în loc de baraboi. HOGAȘ, DR. II 148. Frunză verde baraboi, Mă-ntîlnii cu un ciocoi. ALECSANDRI, P. P. 250. ◊ Expr. A au plăti un baraboi = a nu valora nimic. Cîte fete-n sat la noi, Nu plătesc un bara­boi. ȘEZ. I 105. 2. (Transilv., Mold., Bucov.) Cartof. substantiv masculin baraboi

baraboiu (barlaboiu) m. 1. plantă alimentară ale cării tubercule, cam de mărimea și de forma morcovilor, sunt cărnoase și au gust aromatic (Choerophyllum bulbosum); 2. un fel de horă țărănească (în Muntenia): frunzuliță barlaboiu și la dreapta câte doi ! [Ung. BARABOLY]. substantiv masculin baraboiu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului baraboi

baraboi   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular baraboi baraboiul
plural baraboi baraboii
genitiv-dativ singular baraboi baraboiului
plural baraboi baraboilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z