bandaj definitie

BANDÁJ s.n. 1. Fașă cu care se leagă o rană sau o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) pansament. ♦ Aparat special pentru a susține o hernie. ♦ Fașă cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși. 2. Cerc (de oțel, de cauciuc etc.) care se montează pe janta unei roți de vehicul. 3. Sistem de inele din sârmă cu care se consolidează înfășurările rotoarelor mașinilor electrice. [Pl. -je. / < fr. bandage]. substantiv neutrubandaj

BANDÁJ s. n. 1. fașă cu care se leagă o rană, o parte bolnavă a corpului; (p. ext.) pansament. ◊ aparat special pentru a susține o hernie. ◊ fașă cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși. 2. cerc metalic sau de cauciuc care se montează pe janta unei roți de vehicul. 3. sistem de inele din sârmă cu care se consolidează înfășurările rotoarelor mașinilor electrice. (< fr. bandage) substantiv neutrubandaj

bandáj s. n., pl. bandáje substantiv neutrubandaj

bandaj n. legătură pe o rană sau frântură. substantiv neutrubandaj

bandaj, bandaj s. n. (deț.) bandă îngustă de hârtie cu ajutorul căreia se fumează mucurile de țigară; țigaret improvizat. substantiv neutrubandaj

BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fașă (de tifon) cu care se acoperă o rană sau cu care se susține sau se imobilizează o parte bolnavă a corpului. V. pansament. 2. Fâșie de pânză cu care boxerii își înfășoară pumnii și peste care își pun mănușile. 3. Piesă circulară montată pe exteriorul obezii sau jantei roților, la unele vehicule. – Fr. bandage. substantiv neutrubandaj

*bandáj n., pl. e (fr. bandaje). Chir. Legătură la o rană saŭ frîntură. Legătură elastică de oțel de susținut erniile. substantiv neutrubandaj

BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fâșie de pânză sau de tifon utilizată la fixarea și protejarea unui pansament sau la imobilizarea unei părți bolnave a corpului. ♦ Aparat special pentru a susține o hernie. ♦ Fâșie de pânză cu care boxerii își înfășoară pumnii pe sub mănuși. 2. Coroană inelară de oțel sau de cauciuc care se montează pe janta unei roți de vehicul pentru a o feri de degradare. ♦ Îmbrăcăminte în forma unei benzi înfășurate pe o țeavă, pe o vargă de metal etc. – Din fr. bandage. substantiv neutrubandaj

BANDÁJ, bandaje, s. n. 1. Fașă (de obicei de tifon) cu care se acoperă o rană sau cu care se susține sau se imobilizează o parte bolnavă a corpului. V. pansa­ment. Radu se-ntoarce brusc, pentru ca să nu-i vadă rana, și își încheie bandajul. CAMIL PETRESCU, T. II 143. își simți o vînă în umărul drept și-i veni în minte că poate se desfăcuse bandajid și curgea sîngele. D. ZAMFIRESCU, R. 270. 2. Fîșie de pînză cu care boxerii își înfășoară pumnii și peste care își pun mănușile. 3. Piesă circulară (de cauciuc la automobil și la avion, de fier sau de oțel la un vehicul de cale ferată etc.) care se montează pe exteriorul obezii sau jantei roții. substantiv neutrubandaj