banalitate definitie

BANALITÁTE s.f. 1. Lipsă de originalitate. 2. Lucru obișnuit, comun. 3. (La pl.) Nume dat în evul mediu, în Europa apuseană, dreptului exclusiv al seniorului de a ține moară, cuptor, teasc și animale de reproducție, pentru folosirea cărora țăranii plăteau o taxă. [Cf. fr. banalité]. substantiv femininbanalitate

BANALITÁTE s. f. caracterul a ceea ce este banal; platitudine. ◊ lucru obișnuit, comun. (< fr. banalité) substantiv femininbanalitate

BANALITÁTE, banalități, s. f. 1. (La sg.) Caracterul a ceea ce e banal; fel de a fi comun și lipsit de originalitate. 2. (Concr.) Lucru banal, idee banală. – După fr. banalité. substantiv femininbanalitate

*banalitáte f. (fr. banalité). Caracteru de a fi banal. Vorbă banală: a spune o banalitate. Pl. Ideĭ saŭ vorbe banale: a vorbi banalitățĭ. substantiv femininbanalitate

banalitáte s. f., g.-d. art. banalitắții; (lucruri, vorbe, idei) pl. banalitắți substantiv femininbanalitate

banalitate f. 1. lucru banal; 2. pl. idei comune, vorbe de rând. substantiv femininbanalitate

BANALITÁTE, (2) banalități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este banal; fel de a fi comun și lipsit de originalitate. 2. (Concr.) Lucru banal, vorbă banală, idee banală. – Din fr. banalité. substantiv femininbanalitate

BANALITÁTE, (2) banalități, s. f. 1. Faptul de a fi banal; fel de a fi comun și lipsit de originalitate. Banalitatea unui subiect. 2. (Concretizat) Lucru banal, idee banală. Vorbește banalități. ▭ Nu știu de ce cînți atîtea banalități! se burzuluiește Stănică. Numai frumos nu-i cîntecul tău! CĂLUGĂRU, O. P. 195. substantiv femininbanalitate