reduceri si promotii 2018
Definitie ban - ce inseamna ban - Dex Online

ban definitie

ban (báni), s. m. – Conte, titlu nobiliar și administrativ al vechii guvernări românești. A fost mai întîi nume dat conților care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Munt. și-au adăugat la jumătatea sec. XIV, titlul de ban de Severin (lat. banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinți, și puțin mai tîrziu de Oltenia, sau de Craiova. Din sec. XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seamă din sfatul său și de la curtea sa. Pare a fi cuvînt mongol, probabil avar. Cf. mongol bajan „bogat, avut”, titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, și care este menționat de Constantin Porfirogenetul (sec. X) cu forma βοεάνος (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi moștenit titlul și instituția, și prin intermediul lor termenul (mag. bán) a intrat în rom., ca și în sl. banŭ, sb., cr., sl., ceh., pol. ban. Der. banat, s. n. (ținut administrat de ban: cf. Banat, provincie din vestul României); bănățean, adj. (din Banat); bănățesc, adj. (din Banat); bănățește, adv. (ca în Banat); băneasă, s. f. (soție de ban); bănesc, adj. (propriu unui ban); bănie, s. f. (funcție sau rang de ban); bănișor, s. m. (prefect numit de ban în fiecare din cele cinci județe ale Olteniei; funcție desființată în 1761); bănișorie, s. f. (prefectură, funcție de bănișor). substantiv masculin ban

ban (báni), s. m.1. Monedă. – 2. Parale (mai ales la pl.). – 3. Unitate monetară de valoare diferită: în sec. XVII, valoarea 1/200 dintr-un ducat de aur; la începutul sec. XIX, 1/120 dintr-un leu vechi; modern, o centimă, adică 1/100 dintr-un leu. – Megl. bani. Origine necunoscută. Este vorba probabil de cuvîntul germ. ban, lat. med. bannus „comunicare, strigare”, care a ajuns să însemne, între multe altele, „amendă impusă pentru delicte împotriva autorității”, sau „contribuție plătită domnului feudal de către târguri” (cf. ex. din sec. VII-XII, la Niermeyer 82-3). Schimbarea sensului s-ar explica prin necesitatea de a plăti amenzile cu bani gheață, într-o epocă în care moneda nu era obișnuită. Rămîne de lămurit drumul urmat de împrumut; este probabil să fi fost prin intermediul mag. A fost uneori explicat prin intermediul lui ban „conte” (Hasdeu 2425; Tiktin); această explicație este însă lipsită de fundament istoric, căci ar fi posibilă numai dacă ar exista monede bătute de demnitarul desemnat prin același nume. S-a presupus apoi pentru cuvîntul rom. o origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 14); într-adevăr, există în bg. han „(”monedă„ și ”conte„) și în v. pol. ban. Totuși, cel mai probabil este ca ambele cuvinte să provină din rom. (Cihac, II, 8; DAR; Capidan, Raporturile, 230); tot din rom. derivă mag. bány ”monedă„ (Edelspacher 9). În sfîrșit, după o ipoteză a lui Pușcariu în DAR, ar fi vorba de o rădăcină preromanică *bann- ”viață„, de unde se deduce și mr. a băna, ”a trăi.„ Sub aspect semantic, ar trebui să se presupună un sens al lui *bann- ”vite„ (ca lat. vitarom. vită), și apoi ”bani„ (ca lat. pecuspecunia), ipoteză ce pare a prezenta neajunsul de a fi prea ingenioasă. Der. bănar, s. m. (înv., portmoneu); bănărie, s. f. (monetărie); bănăret, s. n. (bănet); bănărit, s. n. (bănet); bănesc, adj. (referitor la bani, pecuniar, economic); bănește, adv. (din punct de vedere economic, material); bănet, (bani mulți); bănică, s. f. (plantă, Phyteuma orbiculare); bănicel, s. m. (paietă); bănișor, s. m. (bănuț, monedă mică; plantă, bănică); bănos, adj. (avut, bogat; care aduce cîștig mare, productiv, lucrativ); bănuț, s. m. (monedă mică; germenul oului; plantă, ciuboțica-cucului, Bellis perennis; plantă, cimișir, Buxus sempervirens; plantă, saschiu, Vinca pervinca). substantiv masculin ban

BAN1, bani, s. m. 1. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă) identificat pe baza uzului social cu forma naturală a aurului; monedă de metal sau de hârtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată (în economia socialistă și ca mijloc de acumulare socialistă și de economii). Banul e ochiul dracului (= banii ispitesc pe oameni, îndemnându-i la fapte rele). Ban la ban trage (= cei ce au bani mulți, aceia se îmbogățesc și mai tare). Frate, frate, dar brânza-i pe bani, se replică celor care cer servicii gratuite. ◊ Expr. (A strânge) bani albi pentru zile negre = (a face) economii pentru vreme de nevoie. Bani de buzunar (sau de cheltuială) = bani destinați cheltuielilor mărunte. Bani gheață (sau lichizi, buni, peșin) = bani în numerar, disponibili. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. ♦ (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A face bani = a câștiga parale. A mânca banii cu lingura sau a fi doldora (sau plin) de bani sau a avea bani (strânși) la ciorap = a fi foarte bogat. Fecior de bani gata = om care trăiește fără să muncească, cheltuind averea părinților. 2. (În țara noastră) Unitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu; moneda care o reprezintă; p. ext. monedă măruntă, de cea mai mică valoare. V. gologan.Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic. – V. ban2. substantiv masculin ban

BAN2, bani, s. m. (Înv.) Titlu de dregător: a) (și în forma mare-ban) titlu purtat de dregătorul delegat de domnul Țării Românești cu cârmuirea Olteniei; (mai târziu) titlu purtat de primul boier în rang din Țara Românească (numit ban al Craiovei); b) titlu purtat de dregătorii delegați cu administrarea unor județe din Oltenia; c) titlu purtat de dregătorul delegat de regele Ungariei cu administrarea unor provincii. – Sb. ban. substantiv masculin ban

ban s. m., pl. bani substantiv masculin ban

ban ! int. exprimă sunetul clopotului: ban ! ban ! substantiv masculin ban

BAN1, bani, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă), identificat, pe baza uzului social, cu forma naturală a aurului; îndeplinește funcțiile de măsură a valorii, etalon al prețurilor, mijloc de circulație, de plată și de tezaurizare și de monedă universală; monedă de metal (sau de hîrtie) recunoscută ca mijloc de schimb și de plată. ♦ (În vorbirea curentă) Monedă (de metal sau de hîrtie). Eu de-am avut un singur ban l-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77. Slujba... o voi împlini-o dacă-mi vei da douăzeci de corăbii și bani ca să cumpăr marfa cea mai frumoasă. ISPIRESCU, L. 24. Simbrie în bani să nu primești de la dînsul! CREANGĂ, P. 146. Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. EMINESCU, N. 42. ◊ (Poetic) Mai strălucesc prin iarbă vreo cîțiva bani de soare, Apoi îi fură umbra. Se va-nsera curînd. JEBELEANU, P. 49. ◊ E x p r. Bani de buzunar (sau de cheltuială) = bani destinați cheltuielilor mărunte zilnice. Bani gata (sau buni, lichizi, gheață, peșin sau numărați) = bani în numerar, dispo­nibili, cu care poți plăti imediat. Cînd a auzitginerele are douăzeci de mii de lei bani gheață, bătrînul s-a bucurat la bani. PREDA, Î. 115. Fecior (sau băiat) de bani gata = (în regimul burghezo-moșieresc) tînăr din familie bogată, care are bani la discreție și trăiește fără să muncească, risipind; om cheltuitor, risipitor. În ochii tînărului se vedea dorința sinceră de a auzi, de a sorbi cuvintele lui Dan... Nimic din fumurile și strîmbăturile feciorilor de bani gata! VLAHUȚĂ, O. A. 270. Fecior de bani gata... trecuse prin școală și prin lume dus de mină, ca un copil, de averea și influența lui tată-său. VLAHUTĂ, O. A. III 59. N-are nevoie să muncească, deoarece e fecior de bani gata. GHEREA, ST. CR. II 328. A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație, de mare atenție și grijă (din partea cuiva), a fi foarte prețuit (de cineva). Am să te ieu cu mine și-i trăi pe lîngă noi ca banul cel bun. CREANGĂ, P. 175. Avere în numerar, parale. Bani n-au țăranii, așa că... plătesc datoria în muncă. PAS, L. I 38. Cum să nu plătească, că doar nu dă din banii lui! ALECSANDRI, T. I 71. Nici o mîndră nu ți-ar zice: Nu-ți bea banii, mâi voinice, Că banii ț-or trebui Dacă te-i căsători. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 372. ◊ E x p r. A face bani = a agonisi, a strînge bani; a cîștiga parale. Am vrut să-mi fac și bani de drum. DAVIDOGLU, M. 20. înțelege-te cu moș Alexe baciul și vindeți cît trebuie din oile canarale (= îngrășate), ca să faceți bani. SADO­VEANU, B. 44. A avea bani sau a se culca pe bani, a mînca banii cu lingura, a se juca cu banii, a fi doldora (sau plin) de bani sau a avea bani (strînși) la ciorap = a fi foarte bogat, a dispune de parale multe. Iordache, zice, am auzit că ai bani. Am, domnule Ivanceo, sic. Am, cum să n-am. Sînt plin de bani, că și de la tata ce-am mai moștenit. DUMITRIU, B. F. 19. A arunca banii pe fereastră v. fereastră. A fi (sau a lăsa pe cineva) în banii lui = a fi (sau a lăsa pe cineva) liber să facă ce vrea. Așa îl urîsă... de tare acum, că, dacă ar fi fost în banii lor, s-ar fi lepădat de spîn ca de ucigă-l crucea. CREANGĂ, P. 210. ◊ (La sg., cu sens colectiv) [Baba] lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. Slobod e să beau și eu, Slobod e, pe banul meu! BIBICESCU, P. P. 222. 2. (În țara noastră) Unitate monetară, a cărei valoare a variat după epoci și regiuni, astăzi fiind egală cu a suta parte dintr-un leu; moneda care o reprezintă; p. e x t. monedă măruntă, de cea mai mică valoare (v. g o l o g a n). O cutie de chibrituri costă 15 bani.Am strîns eu pînă acuma trei franci și optzeci de bani. SADOVEANU, N. F. 50. Cucurigu! boieri mari, Dați punguța cu doi bani. CREANGĂ, P. 65. ◊ E x p r. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic; a nu face două parale, v. p a r a. Tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. Se gîndi el, acum o mie de vorbe un ban nu face. ISPIRESCU, L. 36. Mîndra cînd e rumenită Cu cinci sute nu-i plătită, Dar cînd se desrumenește Nici doi bani nu mai plătește! JARNÍK- BÎRSEANU, D. 440. ◊ (învechit) Ban roșu = monedă care valora 1/4 dintr-un ban vechi; șalău. îndatorirea romînilor către turci sta într-un ușor tribut anual de 3000 bani roșii. BĂLCESCU, O. II 13. Subt Mircea cel Bătrîn tot soldatul primea pe zi cîte doi bani roșii, care fac 13 parale. Matei Basarab mări leafa și o făcu de opt bani roșii. BĂLCESCU, O. I 15. substantiv masculin ban

2) ban (d. ban 1, adică „moneta banuluĭ”, dar nu a celuĭ de Severin, ci acelui de Agram, aĭ căruĭ dinarĭ „banalĭ” eraŭ foarte căutați în sec. 13 fiindcă argintu lor era foarte curat. Cp. cu ducat și pol 1). Odinioară, cea mai mică monetă de argint, apoĭ de aramă, în valoare de 1/8 din para, iar de la 1867 1/100 din franc. Gologan de 10 banĭ (Munt.). Monetă în general: un ban de aur. Pl. Parale, avere în banĭ: n’am bani la mine, ci acasă. Lucrurĭ pe care s’aŭ dat mulțĭ banĭ: cîțĭ banĭ pe morminte! A face banĭ, 1) a fabrica banĭ, 2) a agonisĭ (a cîștiga) banĭ. Prov. A strînge banĭ albĭ pentru zile negre, a strînge banĭ p. viitoru nesigur (V. dinar). Fecĭor de banĭ gata, acela care are de cheltuĭală baniĭ părinților. A fi în baniĭ tăĭ, a fi la largu tăŭ, nestînjenit. substantiv masculin ban

Ban m. 1. odinioară numele guvernatorului Craiovei, locțiitorul Domnului în Oltenia și în urmă primul boier al Țării-Românești; pe când în Moldova, Banul era un rang inferior, venind ierarhicește după paharnic; 2. guvernatorul unui ținut în Austro-Ungaria: Banul Croației, Slavoniei. [Ung. BÁN. Persanul BAN, stăpân, a dobândit în limbile slave sensul de «guvernator», cu care trecu în turca, sârba, maghiara și româna. Titlul de Ban îl purtau locțiitorii regilor unguri în Severin, apoi în Bosnia și Croația, unde deja în secolul al X-lea documentele bizantine menționează un boanos]. substantiv masculin ban

1) ban m. (germ. ban, poruncă supt amenințare de pedeapsă, jurisdicțiune, ocol, județ, ngerm. bann, cu verbu bannen, a fermeca, verbannen, a exila, francic banjan, got. bandνjan, de unde fr. bannir, a exila. Sunetu a rămas intact ca’n lat. annus, rom. an. D. rom. vine ung. bán, sîrb. bg. ban, domn, stăpîn; vpol. ban, bsn, monetă. Înț. a evoluat de la județ la stăpînu județuluĭ, „ban”, apoĭ la moneta banuluĭ. V. banal). Titlu conferit de regiĭ Ungariiĭ unor nobilĭ inferiorĭ în Transilvania, apoĭ comandanților unor provinciĭ de frontieră, ca Croația, Bosnia, Dalmația și, maĭ ales, Severinu (1368). După anul 1500, acest titlu trecu guvernatoruluĭ Craioveĭ (care era considerat ca locotenent al domnuluĭ în Oltenia). Mai pe urmă, primu boĭer în Țara Românească. Un boĭer maĭ mic în Moldova (pe la 1700) între marele spătar și și marele paharnic (la Xen., 3, 162, după paharnic). Guvernator austro-unguresc în Croația și Slavonia. Ban de județ, bănișor. substantiv masculin ban

ban m. 1. monedă în genere; 2. monedă măruntă de aramă mai înainte ½ dintr’o para, azi 1/100 dintr’un leu; 3. pl. avere în bani, stare: a făcut bani. [Primitiv: monedă bătută de Banul Severinului]. substantiv masculin ban

BAN1, bani, s. m. 1. Unitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu; p. ext. monedă măruntă, de mică valoare. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani = a nu valora nimic, a nu avea nicio valoare. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. 2. (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (strânși) la ciorap sau a strânge bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strânge o sumă de bani; a fi zgârcit. Fecior (sau băiat) de bani gata = fiu de oameni avuți care irosește banii primiți sau moșteniți de la părinți. – Et. nec. substantiv masculin ban

BAN2, bani, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Titlu purtat de dregătorul delegat de domn la guvernarea Olteniei; (și în forma mare ban) primul demnitar în ierarhia dregătorilor. ♦ (În Moldova) Dregător domnesc. 2. Persoană care deținea acest titlu. 3. Guvernator al unei regiuni de graniță în regatul Ungariei. – Cf. magh. ban, sb. ban. substantiv masculin ban

BAN2, bani, s. m. (învechit) Titlu de dregătorie: A) titlu purtat de dregătorul delegat de regele Ungariei cu administrarea unor anumite provincii (Croația, Dal­mația, Severinul), pe care și-l adaugă în titulatură și domnii Țării Romînești după ce au luat în stăpînire, în secolul al XVI-lea, Cetatea Severinului; b) (și în forma mare-ban) titlu purtat de dregătorul delegat de domnul Țării Romînești cu cîrmuirea Olteniei; (mai tîrziu) titlu purtat de primul boier în rang (numit ban al Craiovei), care-și avea reședința la București și se bucura de o autoritate numai nominală asupra Olteniei; c) titlu purtat de dregătorii delegați cu administrarea unor județe (ca, de exemplu, Mehedinți, Tismana etc.). Doi lipcani de olaci se trămiseră cu această veste banului și vătafului Neagu. ODOBESCU, S. A. 100. Poftim, arhon bane (îi arată un scaun).Sărut mînile! ALECSANDRI, T. 1333. Banul, cîrmuind singur banatul Craiovei și fiind domnului numai vasal, a trebuit să aibă o oștire a sa. substantiv masculin ban

BANI albi, albișori, bani grubă, biștar, blanc, boabe, bulșoi, cașcaval, coarjă, copeici, creițari, denghi, falset, fâș-fâș, galbeni, gloanțe, gozor, lapți, lămâi, lovele, lovinci, lovo, loz, mangări, manglâi, mangoți, marafeți, mardei, material, mălai, mănei, moloz, moni, ovăz, pagnos, parai, parale, parnusă, pincă, pitaci, pițule, pleavă, sarsana, scamă, taxă de prostie, teșcherea, trandafir, țechini, zarzavat. substantiv masculin bani

a lua (ceva sau pe cineva) la bani mărunți expr. a examina, a analiza, a discuta amănunțit substantiv masculin alua

Banul (Insula) m. V. Gura-Văii. substantiv masculin banul

Manta (Banul) m. faimos general al lui Mihai Viteazul. substantiv masculin manta

Udrea (Banul) m. unul din generalii lui Mihaiu-Viteazul. substantiv masculin udrea

în bani expr. (d. oameni) cu situație financiară foarte bună; în posesia unei sume de bani. substantiv masculin înbani

a arunca (cu) banii pe fereastră expr. 1. a cheltui exagerat de mult, a fi risipitor. 2. a achiziționa un produs necorespunzător din punct de vedere calitativ. substantiv masculin aarunca

și futut, și cu banii luați expr. (obs.) expus simultan mai multor necazuri / nenorociri; jefuit și maltratat; foarte păgubit. substantiv masculin șifutut

a scutura (pe cineva) de bani expr. a stoarce (pe cineva) de bani. substantiv masculin ascutura

Gura-Văii f. numită și Golul sau Insula Banului, cea mai însemnată insulă a Dunării în jud. Mehedinți, importantă pentru apărarea defileului Vârciorova; 2. afluent al Oltului; 3. localitate în Mehedinți cu o carieră de gresie calcaroasă, cea mai bună piatră de construcțiune din țară. substantiv masculin guravăii

Mihalcea (Banul) m. vestit general al lui Mihaiu-Viteazul, torturat și sugrumat în închisoare după moartea eroului (1601). substantiv masculin mihalcea

de doi bani / trei lulele expr. (peior.) 1. ieftin. 2. de calitate inferioară. substantiv masculin dedoibani

Văcarescu m. ilustră familie română care a dat Munteniei o pleiadă de poeți: 1. (Banul Ienăchițâ), fruntașul învățaților români din sec. XVIII, autorul primei Gramatici române (1787) și a unei Istorii a împăraților otomani (1740-1799); 2. (Clucerul Alecu), fiul celui precedent, exilat din țară și mort în temnițele Turciei către 1795; 3. (Logofătul Nicolaie), al doilea fiu al lui Ienăchiță (mort 1830); 4. (Logofătul Iancu), fiul lui Alecu, inaugurează poezia română modernă (1786-1863). substantiv masculin văcarescu

a toca banii (cuiva) expr. a cheltui banii (cuiva). substantiv masculin atocabanii

CASĂ DE BANI banieră, întărită, lefterie, purcea, ursoaică. substantiv masculin casădebani

a spăla bani expr. a introduce pe piață bani proveniți din activități ilegale. substantiv masculin aspălabani

a-și bea banii expr. (d. – alcoolici) a cheltui toți banii pe băutură. substantiv masculin așibeabanii

a înota în aur / în bani expr. a fi bogat. substantiv masculin aînotaînaur

în pană de bani expr. rămas fără bani înaintea zilei de salariu / de pensie; lefter. substantiv masculin înpanădebani

a nu da doi bani (pe cineva / ceva) expr. a avea o părere proastă (despre cineva / ceva). substantiv masculin anudadoibani

a ușura de bani (pe cineva) expr. 1. a face pe cineva să cheltuiască o sumă mare de bani. 2. a lua de la cineva o sumă mare de bani printr-o escrocherie. substantiv masculin aușuradebani

a spânzura banii expr. (glum.) a cheltui exagerat de mult; a cheltui fără discernământ; a fi risipitor. substantiv masculin aspânzurabanii

a pune bani la ciorap expr. a economisi bani, a pune bani deoparte. substantiv masculin apunebanilaciorap

a mânca banii cu lingura expr. a cheltui prea mult, a fi risipitor. substantiv masculin amâncabaniiculingura

a strânge bani la ciorap expr. a face economii. substantiv masculin astrângebanilaciorap

plin de bani ca broasca de păr expr. (glum.) sărac, nevoiaș. substantiv masculin plindebanicabroascadepăr

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ban

ban   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ban banul
plural bani banii
genitiv-dativ singular ban banului
plural bani banilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z