balimez definitie

baliméz (balimézuri), s. n. – Bombardă. – Var. baliemez, banimez. Tc. bal yemez (Șeineanu, III, 11; Lokotsch 202), din it. palla e mezzo. Sec. XVII, astăzi înv. substantiv neutrubalimez

BALIMÉZ, balimezuri, s. n. (Turcism înv.) Tun de calibru mare. – Tc. balyemez. substantiv neutrubalimez

baliméz și balĭeméz n., pl. urĭ (turc. bal ĭemez, d. it. palla e mezo, o ghĭulea și jumătate. Există și azĭ în numele de familie Balmez). Vechĭ. Bombardă, tun mare de asediŭ. – Și banimez. substantiv neutrubalimez

baliméz (înv.) s. n., pl. balimézuri substantiv neutrubalimez

balimez n. odinioară, tun de cel mai mare calibru pentru spargerea zidurilor (BĂLC.). [Turc. BAL YEMEZ, lit. tun care nu mănâncă miere (dar înghite oameni)]. substantiv neutrubalimez

BALIMÉZ, balimezuri, s. n. (Înv.) Bombardă. – Din tc. balyemez. substantiv neutrubalimez

BALIMÉZ, balimezuri, s. n. (Turcism învechit) Tun de calibru mare. Cele dintîi bucăți (= piese) de artilerie, numite în Europa bombarde, la romîni se numeau bali­mezuri. BĂLCESCU, O, I 26. substantiv neutrubalimez