BALANȚÁ vb. I. v. balansa. substantiv femininbalanța
balanțà v. 1. a se mișca, plecându-se într’o parte si într’alta, a se legăna; 2. a echilibra: a balanța conturile, a face creditul egal cu debitul. verb tranzitivbalanțà
BALANȚÁ vb. I v. balansa. verb tranzitivbalanța
*balanțéz v. tr. (d. balanță; it. bilanciare). Com. Stabilesc diferența între debit și credit, echilibrez: a balanța socotelile. verb tranzitivbalanțez
balanțare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | balanțare | balanțarea |
plural | balanțări | balanțările | |
genitiv-dativ | singular | balanțări | balanțării |
plural | balanțări | balanțărilor |