BALANSÓR s.n. Balansier. [< balansa + -or]. substantiv neutrubalansor
BALANSÓR s. n. balansier (1). (< balansa + -or) substantiv neutrubalansor
BALANSÓR, balansoare, s. n. Balansier (1). – Din balans + suf. -or. substantiv neutrubalansor
balansór (dispozitiv) s. n., pl. balansoáre substantiv neutrubalansor
BALANSÓR, balansoare, s. n. Balansier (1). – Balansa + suf. -or. substantiv neutrubalansor
BALANSÓR, balansoare, s. n. Balansier (1). substantiv neutrubalansor
balansor substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | balansor | balansorul |
plural | balansoare | balansoarele | |
genitiv-dativ | singular | balansor | balansorului |
plural | balansoare | balansoarelor |