balansá (balanséz, balansát), vb. – 1. A echilibra, a egala, a fi la fel. – 2. A solda, a lichida. – 3. A legăna. Fr. balancer. – Der. balans, s. n. (legănare); balansier (var. balanțier), s. n. (balansor), acesta din urmă din fr. balancier; contrabalansa, vb. (a echilibra, a pune în echilibru), din fr. contrebalancer. verb tranzitivbalansa
BALANSÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) mișca în așa fel încât să oscileze fără să-și piardă echilibrul; a oscila, a (se) legăna. 2. tr. A balansa un cont = a egala debitul cu creditul unui cont. 3. tr. A crea un echilibru între doi factori; a cumpăni. [Var. balanța vb. I. / < fr. balancer]. verb tranzitivbalansa
BALANSÁ vb. I. tr., refl. a (se) mișca în așa fel încât să oscileze fără să-și piardă echilibrul; a oscila, a (se) legăna. II. tr. 1. a ~ un cont = a egala debitul cu creditul unui cont. 2. a crea un echilibru între doi factori. (< fr. balancer) verb tranzitivbalansa
balansá (a ~) vb., ind. prez. 3 balanseáză verb tranzitivbalansa
BALANSÁ, balansez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) înclina când într-o parte, când într-alta; a (se) legăna. 2. Tranz. (În expr.) A balansa un cont = a face să se egaleze debitul cu creditul. 3. Tranz. Fig. A crea un echilibru între doi factori; a cumpăni. – Fr. balancer. verb tranzitivbalansa
BALANSÁ, balansez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca când într-o parte, când într-alta; a (se) legăna, a (se) hâțâna, a pendula. 2. Tranz. A echilibra părțile unei balanțe (2), ale unui cont etc. – Din fr. balancer. verb tranzitivbalansa
BALANSÁ, balansez, vb. I. 1. R e f l. A oscila în jurul unui centru de echilibru (ca brațele unei balanțe); a se pleca, a se înclina cînd într-o parte cînd într-alta; a se legăna. Se balansează pe scaun. ▭ Sub bula care se balansează după legile pendulului există discul cu nisip. SAHIA, U.R.S.S. 57. ◊ Tranz. În zorii zilei, cînd vaporul își balansa mașina... Penelopa, zveltă, sprintenă, suia scara. BART, E. 46. Tranz. (Numai în expr.) A balansa un cont = a compara sumele din debitul și creditul unui cont spre a constata egalitatea sau diferența totalurilor; a face să se egaleze debitul cu creditul. 3.Tranz. F i g. (Franțuzism neobișnuit) A crea un echilibru (între doi factori, două forțe etc.), a ține cumpăna (la ceva); a cumpăni, a echilibra. V. contrabalansa. (Atestat în forma balanța) [Radu cel Mare] cercă atunci a balanța puterea boierilor. BĂLCESCU, O.II 16. – Variantă: (învechit) balánță vb. I. verb tranzitivbalansa
*balanséz v. tr. (fr. balancer). Barb. Legăn. Șovăiesc, oscilez: victoria balansează. V. refl. Mă legăn. verb tranzitivbalansez
balansa verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)balansa | balansare | balansat | balansând | singular | plural | ||
balansând | balansați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | balansez | (să)balansez | balansam | balansai | balansasem | |
a II-a (tu) | balansezi | (să)balansezi | balansai | balansași | balansaseși | ||
a III-a (el, ea) | balansează | (să)balansai | balansa | balansă | balansase | ||
plural | I (noi) | balansăm | (să)balansăm | balansam | balansarăm | balansaserăm | |
a II-a (voi) | balansați | (să)balansați | balansați | balansarăți | balansaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | balansează | (să)balanseze | balansau | balansară | balansaseră |