balanțier definitie

BALANȚIÉR s.n. v. balansier. substantiv neutrubalanțier

BALANȚIÉR, balanțiere, s. n. v. balansier. substantiv neutrubalanțier

BALANSIER, balansiere, s. n. 1. Element al unui mecanism care poate transmite o mișcare oscilatorie de la o extremitate la alta; balansor. Balansier de ceasornic. 2. Bară lungă și subțire utilizată de acrobații pe sârmă pentru a-și menține echilibrul. 3. Organ de echilibru pentru zbor la insectele diptere, în formă de măciucă, situat pe metatorace. [Pr.: -si-er. – Var.: (înv., 2) balanțier s. n.] – Din fr. balancier. substantiv neutrubalansier

BALANȚIÉR s. n. v. balansier. substantiv neutrubalanțier

BALANȚIÉR s. n. v. balansier. substantiv neutrubalanțier

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibalanțier

balanțier   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular balanțier balanțierul
plural balanțiere balanțierele
genitiv-dativ singular balanțier balanțierului
plural balanțiere balanțierelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z