BALANȚÁ vb. I. v. balansa. adjectivbalanța
balanțà v. 1. a se mișca, plecându-se într’o parte si într’alta, a se legăna; 2. a echilibra: a balanța conturile, a face creditul egal cu debitul. verb tranzitivbalanțà
BALANȚÁ vb. I v. balansa. verb tranzitivbalanța
*balanțéz v. tr. (d. balanță; it. bilanciare). Com. Stabilesc diferența între debit și credit, echilibrez: a balanța socotelile. verb tranzitivbalanțez
balanțat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | balanțat | balanțatul | balanțată | balanțata |
plural | balanțați | balanțații | balanțate | balanțatele | |
genitiv-dativ | singular | balanțat | balanțatului | balanțate | balanțatei |
plural | balanțați | balanțaților | balanțate | balanțatelor |