balamut definitie

credit rapid online ifn

balamút (balamúți), adj.1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz. adjectivbalamut

balamut, balamuți, s. m. om naiv / ușor de păcălit; victimă predilectă a unui hoț adjectivbalamut

credit rapid online ifn

balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler. adjectivbalamut

balamút (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamúți; adj. f., s. f. balamútă, pl. balamúte adjectivbalamut

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibalamut

balamut  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular balamut balamutul balamu balamuta
plural balamuți balamuții balamute balamutele
genitiv-dativ singular balamut balamutului balamute balamutei
plural balamuți balamuților balamute balamutelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z