balamuc definitie

balamúc (balamúcuri), s. n. – 1. Ospiciu, spital de nebuni. – 2. Zarvă, larmă, dezordine. De la Malamoc, vechea reședință a unui ospiciu în Munt. (DAR). Folosirea eufemistică a locului de reședință substituind cuvîntul „ospiciu” este comună multor limbi, cf. rom. Golia, Mărcuța, fr. Sainte-Anne, sau Charenton. Deși nu-i este recunoscută această explicație, Scriban preferă s-o identifice cu cuvîntul următor. În Munt. (ALR, II, 55). substantiv neutrubalamuc

BALAMÚC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni; ospiciu. ♦ Fig. Gălăgie mare, dezordine. – Din Malamuc (nume propriu). substantiv neutrubalamuc

balamuc, balamucuri s. n. 1. ospiciu, casă de nebuni 2. dezordine, harababură 3. scandal; ceartă substantiv neutrubalamuc

balamúc s. n., pl. balamúcuri substantiv neutrubalamuc

BALAMÚC, balamucuri, s. n. Ospiciu. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc. substantiv neutrubalamuc

balamúc n., pl. urĭ (d. balmut, adică „locaș al dezordinii”. Unii cred c’ar veni din Malamuc, o localitate de lîngă Gherghița, unde era balamucu care apoi s’a mutat la Mărcuța, București). Spital de nebunĭ. Fig. Tărăboi, gălăgie, dezordine: ce înseamnă balamucu ăsta? substantiv neutrubalamuc

balamuc n. 1. casă de nebuni (după ospiciul de alienați cu acelaș nume); 2. tărăboiu: îți fac un balamuc să mă pomenești. [Vorba e identică cu Malamuc, localitate aproape de Gherghița unde era casa de nebuni]. substantiv neutrubalamuc

BALAMÚC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni, ospiciu. Zgomotul asurzitor al vînzătorilor de jurnale, care, alergînd ca niște scăpați din balamuc, strigau cît le lua gura... D. ZAMFIRESCU, R. 5. ◊ Expr. A fi bun de (dus la) balamuc = a fi nebun. ♦ F i g. Larmă, gălăgie, zgomot, tărăboi, ceartă mare (ca în casa de nebuni); zăpăceală, griji, pacoste, necazuri. Care vrea se duce, care vrea se-ntoarce... Balamuc! GALAN, Z. R. 180. substantiv neutrubalamuc