balama definitie

balamá (balamále), s. f. – 1. Țîțînă, șarnieră. – 2. Balama. Tc. balama (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 173), de unde provin și alb. bagljamë, bg., sb. baglama. substantiv feminin balama

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic, compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putând fi prinsă de un cadran fix, iar cealaltă de o piesă mobilă, căreia îi permite o mișcare de închidere și de deschidere; țâțână. ♦ Fig. (Fam., la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia cuiva sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva. A (sau a-și) ieși (sau a-și sări) din balamale = a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Tc. baglama. substantiv feminin balama

balamá f. (turc. baghlama). Mecanizmu în prejuru căruĭa se învîrtește ușa, țîțînă. Fig. Articulațiunile corpuluĭ: ĭ-aŭ slăbit balamalele. – În Gorj blagama. V. pafta. substantiv feminin balama

balamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamále, art. balamálele substantiv feminin balama

balamà f. 1. țâțână la ușă sau la obloane; 2. pl. fig. încheieturile corpului, articulațiunile: mi-o slăbit balamalele AL. [Turc. BALAMA, bantă]. substantiv feminin balamà

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate, utilizat pentru a lega un panou care se rotește în jurul unei muchii de un cadru, de o ușă, de o fereastră etc.; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi ori a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (ori ține) pe cineva balamalele = a(-și) pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama. substantiv feminin balama

BALAMÁ, balamale, s. f. (Mai ales la pl.) Mic dispo­zitiv metalic compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putînd fi prinsă pe un cadran fix, iar cealaltă pe o piesă mobilă, cu scopul de a permite aces­teia o mișcare de închidere și deschidere; țîțînă. O fereastră deschisă scîrțîia în balamale. SADOVEANU, O. 428. [Ivan] cumpără unelte de teslărie: două lăturoaie groase, patru balamale, cîteva piroane, două belciuge și un lăcătoi zdravăn, și se aruncă de-și face el singur o drăguță de raclă. CREANGĂ, P. 321. ♦ (Familiar, la pl.) Încheieturi, articulații (ale corpului). ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) balamalele = a-și pierde vigoarea, a fi fără putere; a îmbătrîni. Grecul, îngrozit, dă să se repează pe scenă, dar nu-l ajută balamalele. CARAGIALE, N. S. 92. Lasă, bine ai făcut de nu te-ai potrivit lui, e om bătrîn, ș-apoi i s-au cam slăbit balamalele capului. GHICA, S. 219. A-i tremura (cuiva) balamalele = a-i fi frică, a se teme. De bine ce se poartă cu noi, [arnăuților] le cam tre­mură balamalele. PAS, L. I 101. A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva, a scoate (pe cineva) din sărite. A-și ieși (sau a sări) din balamale = a-și pierde firea, a o lua razna. A strînge (pe cineva) în balamale = a sili (pe cineva) să facă ceva, a-l constrînge. substantiv feminin balama

a strânge (pe cineva) în clește / în balamale expr. v. a strânge cu ușa. substantiv feminin astrânge

a nu-l mai ține balamalele (pe cineva) expr. a-și pierde vigoarea. substantiv feminin anulmaiținebalamalele

a tremura din toate balamalele expr. a dârdâi de frică. substantiv feminin atremuradintoatebalamalele