bairac definitie

BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub un singur drapel. [Pr.: ba-i-. – Pl. și: bairacuri] – Tc. bayrak. substantiv neutrubairac

baĭrác n., pl. e și urĭ (turc. [d. pers.] baĭrak) Vechĭ. Steag turcesc de mătase foarte lat care se purta înaintea sangeaculuĭ, iar la noĭ, supt Fanarioțĭ, steag mare deosebit de alem și sangeac. Trupă de voluntari supt steag. Fig. A ridica baĭracu, a te revolta, a-țĭ proclama meritele. A purta baĭracu, a lua parte la o luptă politică. Azĭ. Iron. Steag pus ca să atragă lumea la un loc de petrecere. Local cu asemenea steag. – Și baĭerac. substantiv neutrubaĭrac

bairác (înv.) (ba-i-) s. n., pl. bairáce substantiv neutrubairac

bairac n. steag mare, stindard (mai mult ironic): și eu am purtat bairacul AL. [Turc. BAIRAK]. substantiv neutrubairac

BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub același drapel. [Pr.: ba-i-. – Pl. și: bairacuri] – Din tc. bayrak. substantiv neutrubairac

BAIRÁC, bairace și bairacuri, s. n. (Învechit, în armata turcească și în cea romînească din epoca, fana­riotă) 1. Steag de mătase foarte lat. Mai anțărț... și eu am purtat bairacul, și eu am giucat hora unirii, în colț la Petrea bacalul. ALECSANDRI, T. I 238. 2. Unitate militară, mai ales de voluntari, care servea sub același drapel. V. steag (2). Stan al Bratei s-a sculat... Să facă d-un bairac, Să vie la turci de hac. Floricică ș-o lalea, Bairacul cum făcea? Cincizeci voinici că strîngea. TEODORESCU, P. P. 585. – Pronunțat: ba-i-. substantiv neutrubairac

iuruc-bairac n. steag alb domnesc ce se purta odinioară la paradă spre a arăta direcțiunea marșului: steagul cel mare al țării, iuruc-baiuracul FIL. [Turc. IÜRÜK-BAIRAK, stindard de călătorie]. substantiv neutruiurucbairac