baibarac definitie

minteán n., pl. ene și rar eanurĭ (turc. mintan, d. pers. min-ten). Vechĭ. Un fel de vestăn pe care o purtaŭ odinioară Arnăuțiĭ și ciocoiĭ. Azĭ. Un fel de haĭnă scurtă făcută din suman, vătuită orĭ nu, un fel de surtuc (zăbun) țărănesc ornat cu sărădurĭ. – În Olt. mintan, pl. ane. În Meh. și baĭbarác, în Gorj și durúț. substantiv neutrumintean

BAIBARÁC, baibarace, s. n. (Reg.) Haină scurtă purtată de țărani. – Ucr. baĭbarak. substantiv neutrubaibarac

baĭbarác n., pl. e (rut. baĭbarak, pol. bajborak, d. germ. weiber-rock, jachetă femeĭască). Vechĭ. Azĭ rar (Mold., Meh.) Jachetă femeĭască. – Și băĭbărac, palton (rTP., 1.105) și buĭbărac (Izv. Ian. 1923, 6) și buĭbălac (Trans.). V. buĭbeleŭ. substantiv neutrubaĭbarac

baibarác (reg.) (bai-) s. n., pl. baibaráce substantiv neutrubaibarac

baibarac n. Mold. haină scurtă țărănească purtată de copii și de femei: frumos baibarac nunta să-mi îmbrac POP. [Tătar BAIBARAK, lit. postav domnesc, numele unei stofe prețioase din Crimeia]. substantiv neutrubaibarac

BAIBARÁC, baibarace, s. n. (Reg.) Haină scurtă până la brâu, purtată odinioară la țară. – Din ucr. baĭbarak. substantiv neutrubaibarac