baccea definitie

bacceá (baccéle), s. f. – Bătrîn decrepit, ramolit, terminat. Tc. bahsizça „fără valoare” (Iorgu, GS, IV, 381). Scriban se gîndește, cu mai puține șanse, de a se adeveri, la tc. baǵci. substantiv femininbaccea

bacceá (rar) s. f., art. bacceáua, g.-d. art. baccélei; pl. baccéle, art. baccélele substantiv femininbaccea

BACCEÁ, baccele, s. f. (Depr.) Bătrân ramolit, cu idei învechite. – Comp. tc. bacı. substantiv femininbaccea

baccea, baccele s. f. (peior.) bătrân ramolit, cu idei învechite substantiv femininbaccea

bacceá f., pl. ele (cp. cu turc. baghǵy, vier). Fam. Iron. Hodorog, hodoroagă, bătrîn slăbit orĭ bătrînă slăbită. substantiv femininbaccea

bacceà m. bătrân retrograd (mai ales în idei); fie tânăr sau baccea. [Cf. turc. BAGČE, grădină, cu expresiunea o grădină de om, în sens ironic]. substantiv femininbacceà

BACCEÁ, baccele, s. f. (Depr.) Bătrân ramolit, cu idei învechite. – Et. nec. substantiv femininbaccea

BACCEÁ, boccele, s. f. (Peiorativ) Bătrîn neputin­cios, ramolit, cu idei învechite. V. babalîc, ho­dorog. Du-te numaidecît, pînă nu iese bocceaua, hoașca. M. I. CARAGIALE, C. 100. Apoi [tinerii întorși din Franța] s-au pus pe iscodit porecle bătrînilor. Ba strigoi, ba baccele, ba ciocoi, ba retrograzi. EMINESCU, I. V. 25. substantiv femininbaccea