bacșiș definitie

bacșíș (bacșíșuri), s. n. – Sumă de bani dată peste plata cuvenită. – Mr. băhcișe, megl. băcșiș. Tc. bahșiș (Roesler 588; Șeineanu, II, 33; Ronzevalle 48; Lokotsch 178), de unde provin și ngr. μπαξίσι, alb. baksis, bg. baksis. – Der. bacșișui, vb. (a da bacșiș; a mitui); bacșișar, s. m. (persoană ușor de mituit). substantiv neutrubacșiș

BACȘÍȘ, bacșișuri, s. n. Sumă de bani dată cuiva pe lângă plata cuvenită, pentru răsplătirea unui serviciu personal; p. ext. răsplată în bani. ♦ Mită. – Tc. bahșiș. substantiv neutrubacșiș

bacșiș, bacșișuri s. n. (tox.) taxă de protecție plătită de un toxicoman pentru a nu fi divulgat autorităților substantiv neutrubacșiș

bacșíș s. n., pl. bacșíșuri substantiv neutrubacșiș

bacșíș n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] bahšiš, pop. bakšiš). Banĭ dațĭ unuĭ inferior (unuĭ servitor, unuĭ birjar) în semn de mulțămire. V. plocon, mită, șpagă, gratificațiune. substantiv neutrubacșiș

bacșiș n. dar la subalterni (din favoare sau din recunoștință), în special dar făcut cu ocaziunea Anului Nou. [Turc. BAKȘIȘ]. substantiv neutrubacșiș

BACȘÍȘ, bacșișuri, s. n. Sumă de bani dată, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal. – Din tc. bahșiș. substantiv neutrubacșiș

BACȘÍȘ, bacșișuri, s. n. Sumă de bani dată (de obicei peste plata cuvenită) pentru răsplătirea unui serviciu de na­tură personală; p. ext. răsplată în bani. Musafirii îi dădeau bacșișuri argatului. PAS, L. I 110. Vine unul cît un taur, cumpănindu-se la dreapta și la stînga, cu mînile în șolduri, și zice că cine-l trîntește are un bacșiș de o sută de franci. SADOVEANU, O. VII 329. Ți-am da un bacșiș bun să ne spui. încotro a apucat. CARAGIALE, O. III 41. ♦ Sumă de bani dată unui funcționar ca răsplată pentru un serviciu, ilegal. E înțeles cu jandarul, cu primarele, le dă bacșiș de nu ne aduc citațiile. DUMITRIU, B. F. 19. Conductorul ținea cu orice preț să ne arate că cine nu-i dă bacșiș nu merită prețioasa dumisale amabilitate. VLAHUȚĂ, O. A. 233. substantiv neutrubacșiș