bacău definitie

Bacắu s. m. – Oraș din sud-vestul Mold. A-și găsi Bacăul, a da de bucluc. Expresia se explică, după Hasdeu 2291, prin aluzie la neplăcerile pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru vamal pentru tot ce intra din Munt. și Trans. – După Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), din mag. bakó „călău”. Este vorba cu mai multă probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adică de o interpretare umoristică a numelui orașului, prin intermediul cuvîntului mag. invariabilbacău

Bacắu (nume de loc) s. propriu n., art. Bacắul invariabilbacău

BACẮU s. m. (În expr.) A-și găsi bacăul (cu cineva) = a da de bucluc, a o păți. – Magh. bakó. invariabilbacău

bacắŭ m. (ung. bakó, calăŭ. După Hijdăŭ, de la vama Bacăului, [ung. bakó] aĭ căreĭ vameșĭ te sfănțuĭaŭ). Mold. Fam. A-țĭ găsi bacău, a da de dracu, a da peste unu care să te învețe minte. invariabilbacăŭ

bacău m. numai în locuțiunea moldovenească a-și găsi bacăul, a o păți, a da peste omul care să-l învețe minte: la Bacău îmi găsii bacăul AL. [In vechime, Bacăul era loc de vamă pentru mărfuri: locuțiunea pare a fi un ecou al vexațiunilor vamale de odinioară]. invariabilbacău

BACẮU s. m. (În expr.) A-și găsi bacăul (cu cineva) = a i se înfunda, a o păți, a da de bucluc (cu cineva). Ian ascultă, măi badeo... Nu-mi umbla cu mîța-n sac și-mi răspunde curat, cum te-ntreb, c-apoi îți găsești bacău cu mine. ALECSANDRI, T. 236. invariabilbacău

bacắul (în expr.) s.n. art. invariabilbacăul

BACẮUL s. n. art. (Pop.; în expr.) A-și găsi bacăul (cu cineva) = a da de bucluc (cu cineva), a o păți. – Cf. magh. bakó „călău”. invariabilbacăul