babușcă definitie

roșiór, -oáră adj. (dim. d. roș, în vechime roșiŭ. Cp. cu albișor, gălbior, verdișor). Cam roș saŭ roș curat (în alintătură): vin roșior, ĭa toarnă niște roșior (adică: vin roș)! S. m. Roș, soldat călare de odinioară îmbrăcat în roș (V. roș). Soldat de cavalerie care era îmbrăcat în tunică roșie pînă la 1912: România are astăzĭ 15 regimente de roșiorĭ (V. călăraș). S. f. Filimică (plantă). Dun. Un pește mic leuciscus [saŭ scardinius] erythrophthalmus, numit și babușcă, cîrjancă și ocheană, ĭar cînd e mic goghie. V. plătică. substantiv femininroșior

BABÚȘCĂ, babuște, s. f. (Iht.; reg.) Ocheană – Bg. babuška. substantiv femininbabușcă

babușcă V. băbușcă. substantiv femininbabușcă

babúșcă (pește) s. f., g.-d. art. babúștei; pl. babúște substantiv femininbabușcă

BABÚȘCĂ, babuște, s. f. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, argintiu pe spate, alb pe abdomen și cu înotătoarele roșii; ocheană, bălos (2) (Rutilus rutilus). – Din bg. babușka. substantiv femininbabușcă

BABÚȘCĂ¹ s. f. v. băbușcă. substantiv femininbabușcă

BABÚȘCĂ², babuște, s. f. (Regional; adesea deter­minat prin « albă ») Pește de apă dulce, lung cam de 25-30 cm, cu capul mic, spinarea cenușie-albastră, cu pîntecele alb și aripioarele roșii (Leuciscus rutilus); țărancă, ocheană. substantiv femininbabușcă

BĂBÚȘCĂ, băbuști, s. f. 1. Băbuță. 2. Nume dat păsărilor îmbătrânite, în special sticletelui și scatiului. – Comp. rus babuška. substantiv femininbăbușcă

băbúșcă f., pl. ște și ști (rus. bábuška, bunică, moașă). 1) Fam. Băbuță. 2) Epitet Epitet uneĭ neveste maĭ bătrîne. 3) (babușcă). Femelă de păsărică. 4) Un fel de cîrjancă maĭ mică (deordinus erythrophtalmus sau leuci cus rútilus). V. Roșioară și plătică. substantiv femininbăbușcă

plătícă f., pl. ĭ (bg. platika, id., care e rudă cu vgr. plátax, un fel de pește, și platykós, lat; lat. platessa, un fel de pește, și sp. platija, un pește; pol. platajka, rus. plotica). Un fel de pește fluvial cu solzĭ, alb, lat, lung de vre-o 20-30 de centimetri (ábramis bráma). – Cînd e maĭ mic, se numește cîrjancă; și maĭ mic, băbușcă. V. și sorean. Să nu se confunde cu calcanu ! P. înț. de „copac”, V. gledicie. substantiv femininplătică

băbúșcă (băbuță, butonieră, pasăre, iarbă) s. f., g.-d. art. băbúștii; pl. băbúști substantiv femininbăbușcă

băbușcă f. 1. babă mică; 2. (albă) pește mărunt (Leuciscus rutilus); 3. pasăre îmbătrânită care nu mai cântă. [Sensul 2 e rusesc și obișnuit de Lipovenii din Dobrogea]. substantiv femininbăbușcă

BĂBÚȘCĂ, băbuști, s. f. 1. Băbuță. 2. Nume dat păsărilor cântătoare îmbătrânite, în special sticletelui și scatiului. – Cf. rus. b a b u ș k a. substantiv femininbăbușcă

BĂBÚȘCĂ, băbuști, s. f. 1. Băbuță. Se ivi și baba lordăchioaia, Se oprise în marginea horii și pufăia din lulea. Stoica Năvodaru o văzu, o prinse de mînecă din fugă și o zvîrli între el și Pleșea: Sus, băbușco! SANDU-ALDEA, D. N. 197. Și cum ajunge acasă, zice: Iaca, măi băbușcă, ce odor ți-am aduseu! CREANGĂ, P. 75. Sărmana, băbușcă mea! Fie bună,fie rea, Amsă țin casă cu ea. CREANGĂ, P. Î 35. 2. (Popular) Nume dat păsărilor îmbătrînite, în spe­cial sticletelui și scatiului. (În forma băbușcă) Își pierd vremea... umblînd... să împuște și ei cîte vreo băbușcă de nu știu care păsărică. ISPIRESCU, L. 209. – Variantă: babúșcă s. f. substantiv femininbăbușcă