bărbăție definitie

BĂRBĂȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi bărbat¹ (1); vârsta de maturitate a bărbatului. 2. Virilitate; putere; curaj, energie. – Din bărbat¹ + suf. -ie. substantiv feminin bărbăție

bărbățíe f. (d. bărbat). Vîrsta de bărbat. Fig. Virilitate, vigoare, forță. Vitejie. substantiv feminin bărbăție

bărbățíe s. f., art. bărbățía, g.-d. bărbățíi, art. bărbățíei substantiv feminin bărbăție

bărbăție f. 1. vârsta bărbatului; 2. curaj, vitejie. substantiv feminin bărbăție

BĂRBĂȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi bărbat; vârsta de maturitate a bărbatului. 2. Virilitate. ♦ Fig. Organul genital masculin. – Bărbat + suf. -ie. substantiv feminin bărbăție

BĂRBĂȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi bărbat; epoca de maturitate a bărbatului. 2. Vigoare bărbătească, virilitate; f i g. putere, curaj, vitejie. Citesc, iar gîndu-mi își întoarce zborul Spre vremi de bărbăție legendară. IOSIF, P. 22. Calul spuse fetei cu ce tertipuri îmbla tată-său să-i încerce bărbăția. ISPI­RESCU, L. 16. [Făt-Frumos] se repezi cu bărbăție spre potecă. POPESCU, B. II 22. substantiv feminin bărbăție