bănuitor definitie

BĂNUITÓR, -OÁRE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială; neîncrezător. ♦ Gelos. – Din bănui + suf. -(i)tor. adjectiv bănuitor

bănuitór, -oáre adj. Aplecat spre bănuielĭ, neîncrezător, prepuĭelnic. adjectiv bănuitor

bănuitór (-nu-i-) adj. m., pl. bănuitóri; f. sg. și pl. bănuitoáre adjectiv bănuitor

bănuitor a. și m. care intră lesne în bănuieli, neîncrezător. adjectiv bănuitor

BĂNUITÓR, -OÁRE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială. ♦ Gelos. [Pr.: -nu-i-] – Bănui + suf. -tor. adjectiv bănuitor

BĂNUITÓR, -OÁRE, bănuitori, -oare, adj. Care bănu­iește (pe cineva sau ceva), care are bănuieli; care este înclinat spre bănuială, care se îndoiește lesne; neîncre­zător. Cei de pe marginea drumului schimbară priviri bănuitoare. DUMITRIU, B. F. 98. Nu fi așa bănuitoare, soro; cine să fie aci ori să se ia după noi ? ISPIRESCU, L. 236. [Agenții împăratului] se întoarseră foarte întărîtați și cu inima bănuitoare lîngă împăratul, căruia îi insu­flam aceleași bănuieli. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ (Adver­bial) Tanti Eleonora lăsă acele și lîna să-i cadă în poală și zise dușmănos, bănuitor... DUMITRIU, B. F. 43. ♦ Gelos. Presupunînd că vremea va potoli necunoscuta ei patimă mai bine decît leacurile vracilor, grecul, bănuitor și întărîtat, smulse pe biata Ancuță din zadarnicele îngri­jiri ale jupînițelor curtence. ODOBESCU, S. I 138. – Pronunțat: -nu-i-. adjectiv bănuitor

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului bănuitor

bănuitor   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bănuitor bănuitorul bănuitoare bănuitoarea
plural bănuitori bănuitorii bănuitoare bănuitoarele
genitiv-dativ singular bănuitor bănuitorului bănuitoare bănuitoarei
plural bănuitori bănuitorilor bănuitoare bănuitoarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z