bănișor definitie

BĂNIȘÓR¹, bănișori, s. m. diminutiv al lui ban¹. substantiv masculin bănișor

BĂNIȘÓR², bănișori, s. m. (Înv.) Subaltern al banului² (care judeca procesele de mai mică importanță). – Din ban² + suf. -ișor. substantiv masculin bănișor

1) bănișór m. (d. ban 1). Vechĭ. Judecător rural ambulant dependent de banu Craĭovei, apoĭ și de domn în restu Țăriĭ Românești. – Bănișoriĭ se numeaŭ și banĭ de județ șĭ aŭ fost desființațĭ de Const. Mavrocordatu, care a dat atribuțiunile lor celor cincĭ ispravnicĭ. substantiv masculin bănișor

2) bănișor m. (d. ban 2). Fam. Ban, para: are bănișorĭ la pungă! substantiv masculin bănișor

bănișór s. m., pl. bănișóri substantiv masculin bănișor

bănișor m. ban mărunt; 2. fam. bani: are bănișori. substantiv masculin bănișor

BĂNIȘÓR¹, bănișori, s. m. Diminutiv al lui ban¹. – Ban¹ + suf. -ișor. substantiv masculin bănișor

BĂNIȘÓR², bănișori, s. m. Boier subaltern al banului². – Ban² + suf. -ișor. substantiv masculin bănișor

BĂNIȘÓR, bănișori, s. m. (Mai ales la pl.) Diminutiv al lui ban¹. Bănișorii lui sînt toți la el, pe pulpa picio­rului. GALACTION, O. I 283. Pînă una-alta, a cheltuit peste o treime din puținii bănișori cu care a sosit. REBREANU, R. I 21. Nu te pune în poară, măi omule, cu îm­păratul iadului, ci mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi! CREANGĂ, P. 49. substantiv masculin bănișor