bălăbăni definitie

balabán2 (înv., reg.) s. m., pl. balabáni adjectivbalaban

balabán1 (reg.) adj. m., pl. balabáni; f. balabánă, pl. balabáne adjectivbalaban

balaban, balaban s. m. polițist adjectivbalaban

balabán m. (rut. rus. turc. balaban). L.V. (Cant.) Un fel de șoĭm. Azĭ. Dun. de jos, Dobr. Chefal cu capu mare. (mügil cápito și mugil auratus). adjectivbalaban

balaban m. 1. specie de șoim mic (termen învechit); 2. alt nume dat chefalului. [Turc. BALABAN]. adjectivbalaban

BALABÁN, balabani, s. m. 1. (Înv.) Specie de șoim mic. 2. (Reg.) Chefal. – Din tc. balaban. adjectivbalaban

BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și într-alta; a (se) legăna, a (se) clătina. A ieșit în ogradă cu clopotul cel mare și a prins a-l bălăbăni (SADOVEANU). 2. Refl. Fig. A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. Cât s-a bălăbănit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a rămas (CREANGĂ). verb tranzitivbălăbăni

bălăbăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăbănésc, imperf. 3 sg. bălăbăneá; conj. prez. 3 să bălăbăneáscă verb tranzitivbălăbăni

bălăbănì v. Mold. 1. a hurduca: bricicarul îl bălăbănește prin toate rătăcăniile AL.; 2. a huțăi, a bănănăi: picioarele bălăbăniau dealungul coastelor AL. [Formă amplificată din bălălăi]. verb tranzitivbălăbănì

BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A se clătina, a se legăna greoi, în mers, încoace și încolo (ca un om beat). Se ridică. Mergea bălăbănindu-se. N-o să ajungă prea departe. STANCU, D. 158. [Scamatorul] se bălăbănea... nesigur, și pe urmă... căzu alături. SAHIA, N. 69. Cîntînd, cu pălăria pe ceafă, se oprea la fiecare colț, bălăbănindu-se și vorbind singur. DUNĂREANU, N. 17. 2. Tranz. (Despre părți ale corpului sau despre obiecte care atîrnă) A mișca într-o parte și într-alta, a face să oscileze, a legăna. Se pomenise fugind prin mijlocul drumului, bălăbănind în întuneric mîinile. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 68. Trifon Gugu bălăbănea o pușcă în aer și chiuia și striga cu o vioiciune ce nu se potrivea de loc cu fața lui morocănoasă. REBREANU, R. II 153. Pedelul a ieșit în ogradă cu clopotul cel mare și a prins a-l bălăbăni înspre cele patru puncte cardinale. SADO­VEANU, N. F. 151. ◊ Refl. I se bălăbănea capul într-o parte și în cealaltă. PAS, L. I 7. ◊ Intranz. Picioarele îi erau așa de lungi, încit bălăbăneau de-a lungul coastelor catârului, mai pînă la pămînt. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ (Rar) A face pe cineva să se miște sau să se aplece, fără voia lui, cînd într-o parte cînd într-alta; a hurduca, a zgîlțîi, a scutura. Cîte giupînese cu testemeluri, cîți logofiței... tot Piciu îi bălăbănește, hurduz-hurduz, prin toate rătăcăniile. ALECSANDRI, T. 530. 3. R e f l. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. « cu ») A se trudi în fel și chip, pierzînd mult timp pentru a învinge o greutate; a se zbate, a se lupta; a se ciorovăi, a se ciondăni cu cineva (pentru ceva). Cîteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor. ISPI­RESCU, L. 121. În sfîrșit, cît s-a bălăbănit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a rămas! CREANGĂ, 17. verb tranzitivbălăbăni

bălăbănì v. a se lupta cu ceva mare și greu, cu ceva mai presus de puterile sale (sens special Munteniei): câteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor Isp. [Lit. a se lupta șoimește (v. balaban)]. verb tranzitivbălăbănì

BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formație onomatopeică. verb tranzitivbălăbăni

bălăbănésc (mă) v. refl. (ung. belebolondúlni, a munci nebunește, a te nebuni, a te bălăbăni, d. bolond, bolînd, nebun, prost. Cp. și cu rus. balabónitĭ, a flecărĭ, a trăncăni, a troncăni. Cp. și cu strepezesc). Fam.zbucĭum, mă chinuĭesc mult cu’n lucru. V. mocoșesc. verb tranzitivbălăbănesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluibălăbăni

bălăbăni   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)bălăbăni bălăbănire bălăbănit bălăbănind singular plural
bălăbănind bălăbăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) bălăbănesc (să)bălăbănesc bălăbăneam bălăbănii bălăbănisem
a II-a (tu) bălăbănești (să)bălăbănești bălăbăneai bălăbăniși bălăbăniseși
a III-a (el, ea) bălăbănește (să)bălăbăneai bălăbănea bălăbăni bălăbănise
plural I (noi) bălăbănim (să)bălăbănim bălăbăneam bălăbănirăm bălăbăniserăm
a II-a (voi) bălăbăniți (să)bălăbăniți bălăbăneați bălăbănirăți bălăbăniserăți
a III-a (ei, ele) bălăbănesc (să)bălăbănească bălăbăneau bălăbăni bălăbăniseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z