băiețandru definitie

băĭetán și băĭețándru m. Băĭat de 16-20 anĭ. substantiv masculinbăĭetan

BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. Băiat mai măricel. – Din băiat + suf. -andru. substantiv masculinbăiețandru

băiețándru s. m., art. băiețándrul; pl. băiețándri, art. băiețándrii substantiv masculinbăiețandru

băiețandru m. băiat până la douăzeci de ani. substantiv masculinbăiețandru

BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. Băiat măricel. – Băiat + suf. -andru. substantiv masculinbăiețandru

BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. (Cu nuanță afectivă) Băiat mai măricel (trupește sau ca vîrstă). V. copi­landru, flăcău, fecior, flăcăiandru. Un băiețandru împungea din cînd în cînd boii... cu capătul bățului. DUMITRIU, B. F. 98. Au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel care se ducea ca vîntul. ISPIRESCU, L. 161. substantiv masculinbăiețandru

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibăiețandru

băiețandru   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular băiețandru băiețandrul
plural băiețandri băiețandrii
genitiv-dativ singular băiețandru băiețandrului
plural băiețandri băiețandrilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z