BĂIÁT, -Ă, băiați, -te, adj. v. BĂIA. – [Sinonime, DAR] adjectiv băiat
băiat m. 1. copil de parte bărbătească; 2. om tânăr (când vorbește altul mai în vârstă): bun băiat; 3. slugă de prăvălie, ucenic, argat. [Participiu dela băia, a îmbăia: lit. copil îmbăiat]. adjectiv băiat
BĂIÁT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. 2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vârsta copilăriei; p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, chiar despre persoane mai în vârstă) Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. Tânăr angajat la un stăpân sau la un patron. ◊ Băiat de casă = valet, fecior. ♦ (Ieșit din uz) Chelner. [Var.: (reg.) băiét s. m.] – Din [îm] băia. substantiv masculin băiat
băiát s. m., pl. băiéți substantiv masculin băiat
BĂIÁT, băieți, s. m. 1. (De obicei în opoziție cu fată) Copil de sex bărbătesc. Se uită în toate părțile să vadă dacă băiatul nu și-a mai uitat ceva. VLAHUȚĂ, O. A. I 96. Eu oi sta deoparte cu băieții, iar dumneata să te prinzi în joc lingă o fată. CREANGĂ, P. 163. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! – Cum te cheamă, măi copile? – Ca pe tată-meu, Călin. EMINESCU, O. I 84. 2. (Spre deosebire de copil și în opoziție cu bărbat) Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vîrsta copilăriei; p. ext. (om) tînăr; adolescent, flăcău. Vezi, așa te vreau, băiete! Fetelor, săriți și voi! Uite-l, mă, -ntre patru fete! COȘBUC, P. II 66. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Cînd de-acasă am plecat, Eram tinerel băiat, Tinerel fără mustață, Și acum: barbă stufoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ (Sport, numai la pl.) 100 m plat băieți. ◊ (Cu nuanță afectivă, chiar despre persoane mai în vîrstă; adesea la vocativ) Bun băiat! Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape Și va țîșni din ea șuvoi de ape! Băieți, aceasta este arta! BENIUC, V. 7. Aleodor... era băiat viteaz și de treabă și îi legă [corbului rănit] aripa. ISPIRESCU, L. 43. Să știi, Purice,băiete, că nu-i mai fi moșinoi, Ci spre vrednică răsplată, movil-a te face vroi. NEGRUZZI, S. I 129. ◊ (La vocativ sg., raportîndu-se la subiectul vorbitor sau chiar fără a se adresa unei anumite persoane, mai ales după imperative ca « du-te », «tule-o » etc. sau după interjecții ca « tiva » etc.) Apoi lasă-ți, băiete, satul, cu tot farmecul frumu sețelor lui, și pasă de te du în loc străin și așa depărtat, dacă te lasă pîrdalnica de inimă! CREANGĂ, A. 118. își ia cojocul între umere și biciul în mînă și tiva, băiete! CREANGĂ, P. 114. (Adesea determinat printr-un genitiv) Fiu, fecior (al cuiva). Băiatul domnului notar A spart un geam, BENIUC, V. 37. Merg catanele tot rînd, Merg mumînile (= mamele) gemînd... Și din grai așa grăind: Vai de mine, rău mă tem... C-am un băiat tinerel Ș-oi rămînea fără el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 304. ♦ (Rar, la pl.) Copii; (fără deosebire de sex). Lelea Sofe începu a urî copiii... Bieții băieți bine vedeau, dar nu grămușdau nici țiț (= nu suflau nici o vorbă), știind bine că numai ei făcură pe tată-său s-o aducă-n casă. RETEGANUL, P. I 43. 4. Tînăr angajat la un stăpîn sau la un patron. Un țăran viind o dată cu treabă la București Și trecînd pe dinaintea bolților bogăserești, Băieții ce stau la ușă și unii pe alți se-ntrec Ca să cheme și să-ndemne pe cîți pe uliță, trec, începură... a-l striga. PANN, P. V. II 55. Băiat (de sau în prăvălie) = tînăr angajat în prăvălia unui patron. Băiat de casă = valet, fecior. Băieți de casă le dau grăbiți ocoale. MACEDONSKI, O. I 24. ♦ (Ieșit din uz) Ospătar. Vinee! răspundeau băieții cu fote verzi, trecînd printre mese cu tăvi și cu clondire. PAS, L. I 43. – Variantă: (Mold.) băiét (SADOVEANU, N. F. 81, ALECSANDRI, T. I 49) s. m. substantiv masculin băiat
băiát (băiéți), s. m. – 1. Băiat de serviciu; vînzător; servitor. – 2. Tînăr, flăcău. – 3. Bărbat. Cuvînt obscur. Sensul primitiv pare a fi fost acela de „hamal”; cf. băiat „picolo”, băiat de prăvălie: intrase ca băiat într-o prăvălie (Basarabescu). Dacă este într-adevăr așa, ar putea să se identifice cu vreun cuvînt lat. de tipul baiulator „hamal”; pentru aceasta ar trebui să se presupună că verbul baiulare a suferit o schimbare de tipul *bailare (certificată de it. baila) › *bailiare › bailliare (confirmată de Niermeyer 76; cf. it. balia, care este totuși modificare internă a it., Meyer-Lübke, Ital., 54). Plecînd de la *balliator, der. lui băiat este normală (cf. împărat ‹ imperator). Este de asemenea posibil să fie vorba de un *ba(i)liatus, cum par să indice calabr. vajazzu „slugă, țăran”, bajazza „servitoare; femeie ușoară”, lat. med. bailetus „servitor”, probabil rezultat al unei contaminări cu va(r)let și lat. med. baietus „paj”, atestat într-o glosă irlandeză (Plummer, Bull. Du Cange, I, 225); cf. și lat. baiulus, de unde a provenit ngr. βαϊουλος › ngr. βαιλας „servitor”. Pe de altă parte, este posibil să avem dovada existenței în rom. a lui *ba(i)liare „a duce”, datorită prezenței în bg., sb. a lui bajat „(pîine) greu de mestecat”, care se poate explica numai printr-un sens primitiv, „dus cu sine, transportat”, provenind din rom. Confuzia semantică între „servitor” și „tînăr, flăcău” este pe cît de generală pe atît de ușor de explicat, cf. sp. mozo, muchacho, fr. garçon. În orice caz, pare mai puțin probabilă soluția admisă în general (Diez; Koerting 1163; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; REW 887; Pușcariu, Dacor., IV, 808 și Lr., 546; Rosetti, I, 163), și care pleacă de la același etimon, dar urmînd o evoluție semantică diferită. Această explicație pleacă de la prezența în rom. a vb. a băia „a crește”, slab reprezentat în regiunea Banatului și în Hațeg (cf. ALR, 235), și pe care autorii menționați îl derivă din lat. baiulare „a duce, a purta, a crește” (cf. balia „doică”, de unde ngr. βαγία, βαϊα, prov. baila „doică”, fr. bailler „a da”, port. baiular „ a mîngîia”), prin intermediul acelorași modificări fonetice. Dacă se admite acest punct de vedere, am avea în băiat un semantism paralel sp. crío ‹ criar. Totuși, această ipoteză pare inacceptabilă, pentru că a băia „a crește” se explică perfect în cadrul limbii rom., plecîndu-se de la a băia „a îmbăia”, fără a fi nevoie să se recurgă la etimoane îndoielnice; și, de asemenea, pentru că băiat este cuvînt de uz cu totul general, cu excepția regiunii Crișanei și a Banatului (ALR 184): adică este necunoscut numai în acea regiune în care se păstreză a băia „a crește”, ceea ce pare împotriva logicii. În sfîrșit, trebuie arătat că Hasdeu 2894, urmat de Tiktin (cf. REW 913) și de Candrea, îl explică pe băiat prin vb. a (îm)băia, a cărui dificultate a fost indicată de DAR. Der. băiată, s. f. (Trans., fată); băietan, s. m. (băiat, flăcău); băiețandru, s. m. (băiat, flăcău); băiețaș, s. m. (băiat, copil); băiețea, s. f. (Trans., fată); băiețel, s. m. (băiețaș); băiețesc, adj. (de băiat); băiețește, adv. (ca băieții); băiețică, s. f. (Trans., fată); băiețică, s. m. (Mold., băiat); băiețime, s. f. (mulțime de băieți); băiețoi, s. m. (vlăjgan); băiețos, adj. (de băiat). substantiv masculin băiat
băĭát m., pl. ĭețĭ (part. d. băĭez, adică „scăldat, dezmierdat”). Copil înțărcat (Vechĭ). Copil masculin (în opoz. cu fată). Om tînăr: haĭ, măĭ băĭețĭ! Fecĭor, fiŭ: acesta e băĭatu cutăruĭa. Servitor, chelner: o cafea, băĭete! Băĭat de prăvălie, vînzător salariat în prăvălia altuĭa. În est băĭet (din pl. ĭețĭ). substantiv masculin băĭat
băiat m. 1. copil de parte bărbătească; 2. om tânăr (când vorbește altul mai în vârstă): bun băiat; 3. slugă de prăvălie, ucenic, argat. [Participiu dela băia, a îmbăia: lit. copil îmbăiat]. substantiv masculin băiat
BĂIÁT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. ♦ (Reg.; la pl.) Copii (indiferent de sex). 2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu demult din vârsta copilăriei; p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, despre bărbați mai în vârstă) Bun băiat ! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. (Rar) Servitor, slugă. Băiat la vite. ◊ Băiat de prăvălie = adolescent care învăța negoțul, lucrând într-un magazin; p. ext. vânzător comercial. [Var.: (reg.) băiét s. m.] – Et. nec. substantiv masculin băiat
băiat salon / solvabil expr. persoană dispusă să dea mită pentru a-și rezolva problemele. substantiv masculin băiatsalon
băiat deștept expr. (deț.) 1. deținut care își procură în permanență țigări, alimente, obiecte de uz personal. 2. deținut protejat de gardieni. substantiv masculin băiatdeștept
băiat de ghindă expr. tip simpatic / cumsecade. substantiv masculin băiatdeghindă
băiat de traseu expr. (deț.) tip cumsecade, om de treabă. substantiv masculin băiatdetraseu
băiat cu ochi albaștri expr. (iron.) 1. lucrător al Securității din anii dictaturii ceaușiste. 2. lucrător SRI. substantiv masculin băiatcuochialbaștri
băĭá V. băĭez. verb tranzitiv băĭa
băĭéz v. tr. (d. baĭe. V. băĭat). Vechĭ. Îmbăĭez. Ban. Mîngîi, dezmierd. verb tranzitiv băĭez
băiat | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | băiat | băiatul |
plural | băiați | băiații | |
genitiv-dativ | singular | băiat | băiatului |
plural | băiați | băiaților |
băiat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | băiat | băiatul | băiată | băiata |
plural | băiați | băiații | băiate | băiatele | |
genitiv-dativ | singular | băiat | băiatului | băiate | băiatei |
plural | băiați | băiaților | băiate | băiatelor |