bârlog definitie

bârlog, bârloguri s. m. 1. gazdă de hoți. 2. locuința unei gazde de hoți. substantiv neutru bârlog

BÂRLÓG, bârloguri, s. n. Adăpost în care se retrage ursul; p. ext. loc de adăpost sau de culcuș al altor animale sălbatice. ♦ Fig. Culcuș; locuință. – Slav (v. sl. brŭlogŭ). substantiv neutru bârlog

bârlog n. Mold. adăpostul fiarelor sălbatice (în special al ursului): intră prin bârloage și prinde urșii vii AL. [Slav. BRŬLOGŬ]. substantiv neutru bârlog

BÂRLÓG, bârloguri, s. n. Vizuină de urs; p. gener. vizuină a oricăror animale sălbatice. ♦ Fig. Culcuș; locuință. – Din sl. brŭlogŭ. substantiv neutru bârlog

bîrlóg (bîrloáge), s. n. – Vizuină. – Var. bîrloc, bîrloagă. Megl. bărlog. Sl. brŭlogŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15); cf. sb. brlog, rut. berlog, pol. barłog, rus. berloga. Din sl. a intrat și în alb. borlok, mag. barlang, ngr. μπριλόγο (G. Meyer, Neugr. St., II, 44). substantiv neutru bîrlog

bârlóg s. n., pl. bârlóguri substantiv neutru bârlog

BÎRLÓG, bîrloguri, s. n. 1. Loc de adăpost sau de culcuș al animalelor sălbatice (în special al ursului); vizuină. în bîrlogul de odinioară al ursului, fumul începu să se ridice de pe coșul locuinței omenești. GALACTION, O. I. 254. Un al treilea urs a luat pre un vînător sub­suoară și l-a dus în bîrlogul său. NEGRUZZI, S. I 319. ◊ E x p r. Parc-a trăit în bîrlogul ursului, se zice despre un om lipsit de bună-creștere. ◊ Culcușul, porcului sau al cîinelui; cocină, coteț. 2. Fig. (Depreciativ) Cămin, casă. Se gîndeau oa­menii.. numai că le-a rămas la bîrlog nevasta și copiii. ZAMFIRESCU, R. 237. ◊ Loc așternut pentru dormit; culcuș. Ce gîndește oare atîta dom’ sublocotenent? se întrebau oamenii...înainte de a adormi în bîrlogurile de paie. CAMILAR, N. I 32. Înserarea se întinse asupra cantonamentului într-o furnicare a trupei care își alcătuia bîrlogurile. SADOVEANU, M. C. 101. – Pl. și: bîrloage. – Variante: bîrloágă (RETEGANUL, P. IV 11) s. f., bîrlóc (ALECSANDRI, T. 113) s. n. substantiv neutru bîrlog

bîrlóg n., pl. oage (vsl. bĭrlogŭ, brŭlogŭ, ascunzătoare [sîrb. brlog, cocină, vizuină, gunoĭ; rus. berlòga, bîrlog], de unde și ung. barlang, peșteră [Bern. 1, 120]. Cp. și cu turluc). Vechĭ. Îngrăditură, staul. Azĭ. Vizuină de urs. Fig. Iron. Căsuță, culcuș: ĭaca și bîrlogu meŭ! Olt. Loc dosit la munte unde ciobaniĭ, cînd se lasă toamna cu turmele la șes, își îngroapă uneltele și le dezgroapă cînd revin primăvara (BSG, 1932, 160). V. crov. substantiv neutru bîrlog