azvârli definitie

azvî́rl și -rlu (sud) și zv- (nord), a v. tr. (vsl. su-vrŭliti, sîrb. vrljati, a azvîrli; bg. hvrŭliam, pop. fŭrliam, azvîrl, vŭrl, vrŭl, violent. – El azvîrle, să azvîrle și -rlă. V. sfirlă, vîrlan, zvîrlugă). Arunc (maĭ ales cu violență): azvîrl ceva la gunoĭ. Fig. Eŭ zvîrl ochiĭ (ChN. I, 251). V. intr. Acest băĭat azvîrle cu petre´n oamenĭ. Izbesc cu copitele: caiĭ azvîrle din picioare, cu copitele. verb tranzitiv azvîrl

AZVÂRLÍ, azvârl, vb. IV. I. Tranz. 1. A arunca ceva (departe) printr-o mișcare repede și violentă. 2. A da afară din sine, a proiecta în afară. Gura de balaur... azvârle apa-n sus (COȘBUC). II. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. Cine azvârle cu bulgări? (ALECSANDRI). ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. III. Refl. A se repezi, a se avânta, a se precipita; a ajunge într-un loc printr-o săritură. [Prez. ind. pers. 3 sg. și pl. azvârlă] – Comp. sb. vrljiti, bg. hvărljan. verb tranzitiv azvârli

asvârlì v. a arunca cu multă repeziciune și violență: și valuri peste valuri s´asvârl spumegătoare AL. [Serb. VRLITI]. verb tranzitiv asvârlì

AZVÎRLÍ, azvîrl, vb. IV. (Uneori în concurență cu z î r 1 i) 1. T r a n z. (De obicei cu arătarea locului sau a direcției; scopul poate fi exprimat sau subînțeles) 1. A arunca departe de sine, printr-o mișcare repede și violentă. Cine-a azvîrli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii...Ian zvîrle-l tu întăi, măi dracule! CREANGĂ, P. 56. Învață buchiile pe de rost...Ba nici gîndeșc, zisei azvîrlind abecedarul sub masă. NEGRUZZI, I 9. Într-o groapă-l arunca, Pămînt pe el azvîrlea. ȘEZ. IV 133. ◊ (Obiectul aruncat este un lucru netrebnic sau nefolositor) Prinși de toate părțile, azvîrliră armele jos. DELAVRANCEA, A. 46. Cu o rugină de pușcă, pe care orice vînător ar fi azvîrlit-o în gunoi, nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. Culegea la flori domnești... Culegea și nu-i plăcea, Pe toate le azvîrlea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. ◊ (Obiectul lansat este un proiectil) Azvîrle o ploaie de săgeți. 2. A da afară din sine, a proiecta în afară (ca urmare a unei impulsiuni lăuntrice). Gura de balaur... azvîrle apa-n sus. COȘBUC, P. I 52. Izvoarele își tulburau adîncul, ca să-și azvîrle afară undele. EMINESCU, N. 5. Etna... din sînu-i azvîrle stele-n cer. ALECSANDRI, P. III 74. ◊ Fig. Cîțiva țărani... se întoarseră... azvîrlind pri­viri încruntate pe ferestrele compartimentelor de clasa întîia și a doua. DUMITRIU, B. F. 8. De-aici din vatra caldă-a lumii Mi-azvîrl chemarea-n patru zări: Să nu-ncetăm o clipă lupta Pînă nu-i pace peste țări. BANUȘ, în POEZ. N. 32. II. Intranz. 1. (De obicei urmat de un comple­ment instrumental introdus prin prep. « cu ») A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi sau a-l face să plece). Cine azvîrle cu bulgări? ALECSANDRI, T. I 110. 2. (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. Azvîrleau din copite, de zvînta unde loveau. ISPIRESCU, L. 28. III. Refl. A se repezi (într-o anumită direcție sau cu un anumit scop), a se precipita cu mare avînt. Veneau nopți întunecoase; cerul se căptușea cu nouri plumburii, vîntul se azvîrlea gemînd în geamuri. SADOVEANU, O. I 433. Fac vreo două sărituri mai potrivite, mă azvîrl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, și-mi pierd urma. CREANGĂ, A. 50. ♦ A ajunge într-un loc (mai ridicat) printr-o săritură îndemînatică. Moș Nichifor se azvîrle pe capră, dă bici iepelor. CREANGĂ, P. 117. Boierul... se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă. CREANGĂ, P. 159. ◊ F i g. Pînă un copil să sugă, Se azvîrle ca vîrlugă Și rîșnește tot în fugă... într-o clipă ea frămîntă. ALECSANDRI, P. P. 353. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. și pl. azvîrlă, prez. conj. pers. 3 azvîrle.Prez. ind. și: azvîrlu. verb tranzitiv azvîrli

!azvârlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. azvấrl, 3 sg. azvấrle, 3 pl. azvấrlă, imperf. 3 sg. azvârleá; conj. prez. 3 să azvấrle verb tranzitiv azvârli

AZVÂRLÍ, azvârl, vb. IV. 1. Tranz. A arunca ceva (departe) printr-o mișcare rapidă și violentă. ♦ A da la o parte, a înlătura (un lucru nefolositor sau vătămător). 2. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. ♦ (Mai ales despre cai) A izbi cu picioa­rele, a fi nărăvaș. 3. Refl. A se repezi, a se năpusti, a se avânta, a se arunca. – Contaminare între a[runca] și azvârli. verb tranzitiv azvârli

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului azvârli

azvârli   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) azvârli azvârlire azvârlit azvârlind singular plural
azvârlind azvârliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) azvârl (să) azvârlu azvârleam azvârlii azvârlisem
a II-a (tu) azvârli (să) azvârli azvârleai azvârliși azvârliseși
a III-a (el, ea) azvârle (să) azvârleai azvârlea azvârli azvârlise
plural I (noi) azvârlim (să) azvârlim azvârleam azvârlirăm azvârliserăm
a II-a (voi) azvârliți (să) azvârliți azvârleați azvârlirăți azvârliserăți
a III-a (ei, ele) azvârle (să) azvârle azvârleau azvârli azvârliseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z