avă definitie
ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci. substantiv feminin avă
ÁVĂ2, ave, s. f. Mreajă (de prins pește). – Tc. av. substantiv feminin avă
ávă f., pl. e. (turc. av, vînătoare, pescuire). Dun. de jos. Un fel de năvod cu treĭ plase care plutesc vertical. substantiv feminin avă
avă f. plasă mare cu trei pânze cari se așează vertical și plutesc în apă (de pescuit crapul și plătica). [Turc. AV, vânătoare]. substantiv feminin avă
ÁVĂ2, ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av. substantiv feminin avă
ÁVĂ2, ave, s. f. Un fel de plasă de prins pești, care se așază vertical în apă. substantiv feminin avă
ávă1 (unealtă) s. f., g.-d. art. ávei; pl. áve substantiv masculin avă
ávă2 (părinte) (rar) s. m. substantiv masculin avă
ÁVĂ1 s. m. (Învechit și arhaizant) Abate. Aicea la noi... nu-i ca în țara acestui avă franțuz. SADOVEANU,. Z. C. 40. substantiv masculin avă
ÁVĂ1 s. m. (Neobișnuit) Părinte, tată; (prin restricție) nume dat călugărilor bătrâni. – Slav (v. sl. avva < gr.). substantiv masculin avă
ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. – Din sl. avva. substantiv masculin avă
avá s. m. – (Înv.) Părinte; titlu onorific al membrilor clerului monastic. Ngr. ἀββᾶς (sec. XVII). Cuvînt cult, nu pare să fi avut circulație populară. substantiv masculin ava
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului avă
| avă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | 'avă | 'ava |
| plural | 'ave | 'avele | |
| genitiv-dativ | singular | 'ave | 'avei |
| plural | 'ave | 'avelor | |
| avă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | 'avă | 'ava |
| plural | 'ave | 'avele | |
| genitiv-dativ | singular | 'ave | 'avei |
| plural | 'ave | 'avelor | |