avânta definitie

2) avînt și -éz, a v. tr. (d. vînt orĭ lat. adventare, deosebit de adventare, a sosi. V. zvînt). Răped [!], arunc: a avînta barca pe valurĭ. V. refl. Mă răped, mă arunc: a te avînta la luptă, în luptă. verb tranzitiv avînt

AVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. Câteva voinicești lovituri de lopată avântară micul vas departe de coastă (ODOBESCU). ♦ (Rar) A insufla avânt. – Din a3 + vânt. verb tranzitiv avânta

avântá (a ~) vb., ind. prez. 3 avấntă verb tranzitiv avânta

avântà v. 1. a da avânt, a împinge cu putere: se duce s’avânte armata cea crăiască AL.; 2. a asvârli iute și departe; 3. a-și lua sborul, a se repezi: cu o mică ceată de voinici s’avântă BOL. verb tranzitiv avântà

AVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A3 + vânt. verb tranzitiv avânta

AVÎNTÁ, avî́nt, vb. I. 1. Refl. A se repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva), a-și lua avînt. Vă pe marea largă, Vis de flăcări, vasul cum s-avîntă Peste valuri negre, să le spargă, Pentru mult visata pace sfîntă. BENIUC, V. 42. Și azi el se avîntă pe calul său arab. EMINESCU, O. I 97. Cerbid, în fuga sa minunată, se avîntă ca în zbor d-asupra rovinilor. ODOBESCU, S. III 136. ◊ F i g. O! Viață! Sufletul ce se avîntă Cîntă. MACEDONSKI, O. I 158. Iar sufletu-mi, în zboru-i, S-avîntă fericit. ALECSANDRI, P. III 99. ◊ Tranz. fact. Cu ce scop oare, cu ce hotărîre își părăsise el pustia casă părin­tească... ? Însuși el nu putea ști; dar o răsăritură a inimii îl avinta.se spre locid unde ochii săi puteau sq zărească pe zîna înflăcăratelor sale visări. ODOBESCU, S. I 120. ♦ A-și deschide drum cu îndrăzneală, biruind piedici. Mă-sa l-a trimis în sat. Vezi de-aceea-i încruntat Și s-avîntă și se crede Că-i bărbat. COȘBUC, P. I 224. ◊ F i g. Nu poți opri pămîntul să rotească, Nici soarele din marșul lui fierbinte, Nici fluierul să cînte, nici frunza să foșnească, Nici lumea să se-avînte de-a pururi înainte ! DEȘLIU, G. 56. 2. T r a n z. A împinge (pe cineva sau ceva) cu energie înainte. Radu... săltă iute-n luntre; apoi, îmbrîncind tare țărmul cu vîsla, cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă. ODO­BESCU, S. I 141. ◊ A imprima (cuiva sau unui lucru) o mișcare violentă. Și-a avîntn.t pușca în spate ș-a pornit șuierind printre dinți. AGÎRBICEANU, S. P. 15. Și scoate-o măciucă groasă... Și-avîntînd-o într-o parte, Trage la ciocoi pe spate. MARIAN, S. 174. ◊ A insufla avînt, a însufleți. Și Herbor Lukasiewitz, viteaz cu părul sur, Se duce să avînte armata cea crăiască Și cu romînii aprigi în piept să se lovească. ALECSANDRI, P. III 223. verb tranzitiv avînta

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului avânta

avânta   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) avânta avântare avântat avântând singular plural
avântând avântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) avânt (să) avânt avântam avântai avântasem
a II-a (tu) avânți (să) avânți avântai avântași avântaseși
a III-a (el, ea) avântă (să) avântai avânta avântă avântase
plural I (noi) avântăm (să) avântăm avântam avântarăm avântaserăm
a II-a (voi) avântați (să) avântați avântați avântarăți avântaserăți
a III-a (ei, ele) avântă (să) avânte avântau avânta avântaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z