auzire definitie

AUZÍRE, s. f. (Rar) Faptul de a auzi. substantiv femininauzire

auzíre (rar) (a-u-) s. f., g.-d. art. auzírii substantiv femininauzire

AUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi; auz. [Pr.: a-u-] – V. auzi. substantiv femininauzire

AUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi, auz (2). La auzirea acestei vești se bucură foarte mult. substantiv femininauzire

n’aude, n’a vede, n’a greul pământului m. 1. numele unui erou (în basme); 2. fam. năuc. verb tranzitivn

aúd (est) și aúz (vest), a auzí v. tr. (lat. audire, it. udire, vpv. auzir, fr. ouir, sp. oir, pg. ouvir). Prind (percep, primesc) cu simțu auzuluĭ, simt sunetu: a auzi o vorbă, niște pașĭ, tunetu. Aflu: am auzit c´a murit, n´am auzit nimica despre asta. Ascult, cercetez: a auzi marturiĭ [!]. Maĭ auziĭ una! exclamațiune ironică la auzu uneĭ veștĭ ridicule. Să te-audă Dumnezeŭ! exclamațiune pin [!] care dorim să se împlinească urarea saŭ dorința cuĭva. Să auzim de bine! formulă de salutare la despărțire. Ĭa´uzĭ! (din ĭa auzĭ), exclamațiune de atras atențiunea asupra unuĭ zgomot, unuĭ cîntec saŭ uneĭ veștĭ surprinzătoare. Aud? vorbă pin care arătăm că așteptăm ordinu saŭ că n´am auzit bine ce s´a zis și dorim să se repete vorba (maĭ intim saŭ maĭ obraznic „ce?”, maĭ politicos „poftim?”). verb tranzitivaud

2) aúz v. tr. V. aud. verb tranzitivauz

auzì v. 1. a simți sunetele prin organul urechilor: nu vede și n’aude; 2. a afla: mult trăești, multe auzi. [Lat. AUDIRE]. verb tranzitivauzì

auzí (aúd, auzít), vb.1. A percepe cu ajutorul auzului. – 2. A afla, a ști din auzite. – 3. A umbla vorba, a se zice. – Din auzite, din cîte s-a aflat, din zvon public. – Pe auzite, din auzite. – 4. A asculta; cu acest sens este mai ales expresie emfatică, folosită de preferință la imper., inter. sau excl.Mr. avdu, megl. ut, istr. Ǫvdu. Lat. audῑre (Pușcariu 167; Candrea-Dens., 124; REW 779; DAR); cf. it. udire, v. prov. auzir, fr. ouir, sp. oir, port. ouvir. Flexiunea normală tu auzi a influențat în eu auz, să auză. Schimbare de accent a-úd, în loc de á-ud (cf. mr. ávdu, și lá-ud) nu a primit explicație satisfăcătoare. După Weingand, Jb., III, 222, s-a produs probabil mai întîi în întrebări. Trebuie să se țină seama și de oscilația constantă a accentului în hiatul au. Cf. și Pușcariu, Dacor., III, 74, și Graur, BL, III, 26-8. – Der. auz, s. n. (simțul cu ajutorul căruia se percep sunetele; înv., veste); auzitor, adj. (înv., ascultător); neauzit, adj. (care nu se aude). verb tranzitivauzi

AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe un sunet cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă dumnezeu = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești. N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca = se fie tăcere deplină. ♦ A căpăta cunoștință despre ceva. Ții tu minte câte-n lume-ai auzit? (EMINESCU). 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Auzi măi! Nu-l vezi că e leneș de n-are păreche? (CREANGĂ). 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. La prima stație te dai jos... N-auzi? (DUMITRIU). ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Ce dorești? Jupâneșică, jupâneșică! – Aud, moș Nichifor (CREANGĂ).; b) (Interogativ) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? Mă rog, ce ți-am spus când ți-am poruncit... Aud? (ALECSANDRI). 4. Tranz. și intranz. A afla o veste, o știre etc. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști ce mai face, cum o mai duce cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Prez. ind. și: (pop) aúz] – Lat. audire. verb tranzitivauzi

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd verb tranzitivauzi

AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut; subiectul este omul, mai rar urechile; complementul arată sunetul) A percepe cu ajutorul auzului. Aud... șuier de piatră pe tăiș de coasă. BENIUC, V. 27. Ce-mi aud urechile ? SADOVEANU, N. F. 7. Mai merge el cît merge, și numai iacă ce aude o bîzîitură înădușită. CREANGĂ, P. 238. Cred, nu cred; așa aud vorbind lumea, așa zic și eu. ALECSANDRI, T. I 348. ◊ (Complementul arată sursa sunetului) N-auzi tu de departe cucoșul răgușit ? EMINESCU, O. I 98. Să nu-ți aud gura ! ALECSANDRI, T. I 122. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți unele lemne țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. (Prin exagerare) Aleodor, cum se deșteptă, îi trase o palmă de auzi cîinii în Giurgiu. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (La forma negativă, uneori întărit prin «a nu vedea», exprimînd o insensi­bilitate completă față de impresiile dinafară) Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge ne-ncetat. ALECSANDRI, P. A. 41. ◊ Expr. N-aude, n-a vede (n-a greul pămîutului) = se face că nu știe nimic. Niță... se uita într-o parte, chipurile n-aude și n-a vede. PAS, L. I 7. Eu spun, eu aud (sau tu spui, tu auzi etc.) = degeaba vorbesc (sau vorbești etc.), nu mă (sau te etc.) ascultă nimeni. ◊ Refl. pas. (Adesea impers.) Deodată, ca din pămînt, Din fundul de purpur al zării S-aude tunînd. BENIUC, V. 164. Ia ! s-aude pupăza ! am observat eu ridicînd un deget lîngă frunte. SADOVEANU, N. F. 26. Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Cum te-ai dus d-ta acasă, n-a trecut tocmai mult și iacă s-aude cineva bătînd la ușă. CREANGĂ, P. 27. Frunză verde de agude, Ia vezi, frate, ce s-aude ? Graiul dulce-a mîndrei mele Ori zgomot de potiri grele ? ANT. LIT. Pop. I 56. ◊ (E x p r.) Să se audă musca = să fie tăcere desăvîrșită (încît să se audă și zbîrnîitul unei muște). ♦ A căpăta cunoștință despre ceva. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit ? EMINESCU, O. I 134 ◊ Expr. A-și auzi vorbe (sau rău, multe etc.) = a-i ajunge (cuiva) la cunoștință lucruri (de obicei neplăcute) pe care le spun alții despre el. Și apoi! vorba ceea: fă bine să-ți auzi rău! CREANGĂ, P. 253. 2. Tranz. (La imperativ, adesea precedat de interj. « ia », popular « ian », cuprinzînd mirarea, ironia sau neîncrederea în cele spuse) A asculta, a lua seama la cele ce se spun. Ian auziți ciim tulnicele tari Stîrnesc îndemn de proaspeți făurari. DEȘLIU, G. 28. Auzi măi! Nu-l vezi că e o tigoare de băiet, cobăit și leneș de n-are păreche? CREANGĂ, P. 13. 3. Intranz. (Mai ales la forma interogativă, adesea amenințător) A înțelege, a pricepe. La prima stație te dai jos... N-auzi? DUMITRIU, B. F. 7. Știi unde am vorbit să ne-ntîlnim: în salon de clasa-ntîi... Ai auzit? CARA­GIALE, O. II 196. ◊ Tranz. Măi, de noi nu va fi bine de scapă din casa noastră cu zile Stan; mergi la noapte, cînd doarme, și-l lovește cu buzduganul chiar în frunte, auzitu-m-ai? RETEGANUL, P. IV 19. ♦ (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la un apel) Cum ai spus ? poftim ? Jupîneșică, jupîneșică! – Aud, moș Nichifor, răspunse Maica tresărind, spăimîntată. CREANGĂ, P. 132. Aud cucoane.Adă dulceți, Safta. ALECSANDRI, T. I 63; b) (Numai la forma interogativă, încheind o declarație sau o afirmație socotită fără replică) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice ? Mă rog, ce ți-am spus cînd ți-am poroncit să-mi gătești păișoare cu bumbac pentru sprin­tene? Aud? ALECSANDRI, T. I 125. 4. Tranz. (Cu privire la vești, știri, noutăți) A afla. Cînd auzi calul de la Făt-Frumos că hainele și armele sînt bine curățate... o dată se scutură... și rămase... un cal gras, trupeș și cu aripi. ISPIRESCU, L. 3. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții. CREANGĂ, P. 81. ◊ I n t r a n z. (Urmat de determinări introduse prin prep. « despre ») Veți auzi despre mine în curînd! DUMITRIU, B. F. 40. ◊ E x p r. A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se povestesc. Numai în grădina ursului, dacă-i fi auzit de dînsa, se află sălăți de aceste. CREANGĂ, P. 211. Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, L. P. 174. Marcu, biet, o auzit De potopul cel cumplit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice legătură cu cineva, a nu mai voi să întrețină legături cu cineva. Tată-său nu mai voia să audă de el. VLAHUȚĂ, la TDRG. A nu mai auzi de numele cuiva = a nu mai ști despre cineva. Și de atuncea nu li s-au mai auzit nimică de nume. SBIERA, P. 22. Să auzim de bine! formulă de urare adre­sată cuiva la despărțire. 5. Refl. (Numai la pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. Multe se aud. Să nu ne luăm după cîte se aud. STANCU, D. 151. S-aude că Alecuț vrea s-o ducă pe maică-sa acolo unde se află el. SADOVEANU, N. F. 84. – Prez. ind. și conj. pers. 1 și: aúz (CARAGIALE, O. 95, ȘEZ. III 191), prez. conj. pers. 3 și: auză. verb tranzitivauzi

AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu ! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești ! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând) ! = să fie tăcere deplină ! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun ! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim ? ce dorești ?; b) Poți tăgădui ? mă mai poți contrazice ? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine ! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-.Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire. verb tranzitivauzi

n-aúde-na-véde(-na-gréul-pămấntului) s. m. verb tranzitivn-aude-na-vede-na-greul-pământului

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiauzire

auzire  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular auzire auzirea
plural auziri auzirile
genitiv-dativ singular auziri auzirii
plural auziri auzirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z